Plenul Camerei Deputaților a respins, marți, proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Este vorba de un proiect depus încă 2015 și care a rămas blocat în comisii, la Camera Deputaților, timp de 7 ani.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr.215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, în sensul modificării modalității de alegere a primarului, potrivit news.ro.
Astfel, în situația în care niciun candidat pentru funcția de primar nu a obținut cel puțin jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate, se va organiza al doilea tur de scrutin între candidații clasați pe primele două locuri.
În dezbaterile din plen, deputatul Ludovic Orban a criticat votul de respingere a proiectului de către grupul parlsmentar PNL.
„Alegerea primarilor în două tururi este fundamentală pentru o democrație autentică”, a spus el, arătând că ”sunt comunități rurale și rurale unde nu este democrație și în care primarii se comportă ca niște satrapi”.
„Îmi pare rău că voi, care defilați sub un blazon pe care nu îl meritați, ați uitat că Guvernul sprijinit de voi a căzut prin moțiune, cu votul actualilor parteneri de la PSD și cu UDMR, de asemenea cu voi în alianță. Astăzi, arătați că nu mai aveți nimic, ați devenit pesediști, ca să nu spun tiriplici, cum a spus Ciolacu”, a declarat Ludovic Orban.
„Domnule președinte cu memorie scurtă, vă amintesc că în 2017, în campania internă, mergeați în campanie și le spuneați primarilor că nu veți modifica de niciun fel legislația electorală și că susțineți alegerea primarilor într-un singur tur. Așa că, dacă e cineva tiriplici, acela e Ludovic Orban”, a replicat liberalul Florin Roman, în plen.