Guvernul României și Banca Europeană de Investiții (BEI) semnează luni, 5 decembrie, la Palatul Victoria, acordul privind construcția spitalelor regionale. Totodată va fi lansată și Strategia Națională de Resurse Umane în Sănătate. Cele trei mari spitale regionale vor fi construite la Iași, Cluj-Napoca și Craiova.
Cele trei spitale regionale, care vor fi construite la Iași, Cluj-Napoca și Craiova, beneficiază de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
În prima parte a anului 2016, s-a pus problema unui blocaj în construcția celor trei spitale regionale: proiectul putea fi amânat dacă autoritățile nu trimiteau la Bruxelles harta nevoilor din sistemul medical. Uniunea a modificat termene de mai multe ori, însă blocajele au continuat în mai multe ministere sau în Parlament.
Comisia Europeană așteapta studiile de fezabilitate pentru aceste spitale până în septembrie, însă autoritățile locale din Cluj, Craiova și Iași au alocat terenuri pe care nu se pot face asemenea construcții. Între timp, s-au făcut pași înainte
Săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a primit de la Consiliul Județean (CJ) Cluj terenul de 14 hectare din Florești pe care va fi construit, cu fonduri europene, Spitalul Regional de Urgență din Cluj.
Potrivit proiectului, viitorul Spital Regional de Urgență Cluj urma să aibă 800 de paturi, 37 de secții medicale și să dispună de un heliport.
România va beneficia în perioada de programare 2014-2020 de Fonduri structurale și de investiții în valoare de peste 30 de miliarde de euro. Pentru a putea utiliza fondurile europene puse la dispoziție, România este obligată, în baza Acordului de Parteneriat cu Comisia Europeană, să îndeplinească 22 de condiționalități ex-ante. Unele dintre acestea se referă tocmai la domeniul sănătății.
Prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, România are alocate peste 325 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor de asistență medicală. La aceasta sumă, se adaugă o finanțare de 250 de milioane de euro prin intermediul Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), pentru proiectul 'Îmbunătățirea calității și eficienței sistemului de sănătate din România,' din care însă România, nu a utilizat deocamdată bani.
Prin POR 2014-2020, sprijinul financiar european planificat pentru sectorul sănătății din România cuprinde 280 de investiții în domeniul asistenței ambulatorii și altele 35 în unități de primiri urgențe din cadrul spitalelor județene. Totodată, aproape jumătate din suma alocată sănătății este destinată construirii și dotării cu aparatura medicală necesară a celor trei spitale regionale, care urmează să furnizeze servicii medicale complexe.