Un grav accident rutier a avut loc duminică, pe DN6, în localitatea Teregova din județul Caraș-Severin. Șoferul unei mașini a intrat, la un moment dat, pe contrasens și a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar și care la rândul său a fost proiectat într-un altul. Cinci persoane, printre care și doi copii, au fost rănite.
„În timp ce un bărbat de 52 de ani din Drobeta Turnu-Severin conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Teregova, la km 418+500 m, în direcția Orșova, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, în urma impactului fiind proiectat într-un al doilea autoturism, condus de un cetățean bulgar”, transmite IPJ Caraș-Severin. Cinci persoane au fost rănite, printre care un copil de 9 ani și un altul de 13 ani.
„În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a 5 persoane din cele 3 autoturisme, dintre care 2 minori, de 9 și 13 ani și conducătorul auto de 52 de ani, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale”, mai transmite IPJ Caraș-Severin. În acest moment traficul rutier în zonă este restricționat până la finalizarea cercetării la fața locului.
Carambol cu 4 mașini, pe autostrada A2
Un accident în care au fost implicate patru mașini s-a produs duminică pe A2, sensul de mers spre București, traficul pe banda 1, fiind oprit. O persoană a suferit răni ușoare.
„Pe A2 București-Constanța, la kilometrul 42, pe sensul către București, în zona localității Sărulești, județul Călărași, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 4 autovehicule, coliziune în urma căreia o persoană a suferit răni ușoare”, transmite Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.
Traficul rutier este oprit pe banda numărul 1, circulându-se doar pe a doua bandă. Valorile de trafic sunt în creștere.