Actual· 1 min citire

Accident cu 3 victime pe DN7, în județul Sibiu. 3 mașini s-au ciocnit violent - Este al doilea accident în doar câteva ore

Accident cu 3 victime pe DN7, în județul Sibiu. 3 mașini s-au ciocnit violent

Accident cu 3 victime pe DN7, în județul Sibiu. 3 mașini s-au ciocnit violent

Publicat16 sept. 2023, 12:51
Actualizat16 sept. 2023, 13:20

Trei mașini s-au ciocnit, sâmbătă, pe DN 7, în județul Sibiu. În urma impactului, 3 persoane au fost rănite. Din primele informații, victimele au fost transportate la spital conștiente. Vorbim deja despre al doilea accident în numai câteva ore, după cel din județul Vâlcea, în care au fost implicate o cisernă GPL și un TIR cu medicamente.

”Polițiștii serviciului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs pe DN7, în localitatea Tălmaciu. Din primele cercetări efectuate la fata locului, polițiștii rutieri au constatat faptul că în accident sunt implicate 3 autoturisme, cauza accidentului urmând a fi stabilită”, a transmis, sâmbătă, IPJ Sibiu.

Potrivit polițiștilor, mașinile erau conduse de un bărbat de 47 de ani, din Sibiu, unul de 32 de ani, din Boița și un altul de 27 de ani, din Avrig.

”Traficul rutier este ușor afectat însă la aceasta ora nu sunt valoari mari de trafic”, anunță Poliția Sibiu, însă circulația pe DN 7 este complet blocată, în județul Vâlcea, din cauza altui accident rutier.

”Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale pentru 3 persoane implicate în accident. Un bărbat de 47 de ani cu un traumatism cranian, o femeie de 50 de ani cu traumatism la picior și un bărbat care a fost preluat de echipajul SAJ”, au transmis oficialii ISU Sibiu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News