Actual· 2 min citire

Acțiune de amploare la frontieră! 111 migranți ascunși într-un TIR, prinși de polițiști

Acțiune de amploare la frontieră! 111 migranți ascunși într-un TIR, prinși de polițiști

Acțiune de amploare la frontieră! 111 migranți ascunși într-un TIR, prinși de polițiști

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 apr. 2017, 14:15

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota au depistat 111 persoane din Irak, Siria, Iran, Afganistan, Pakistan și India, solicitante de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din țară, ascunse în interiorul unui TIR.

"În data de 21.04.2017, în jurul orei 22.50, la P.T.F Nadlac II - Csanadpalota s-a prezentat la ieșirea din țară cetățeanul român Vlad V., în vârstă de 40 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. În baza analizei de risc, la controlul automarfarului, politiștii de frontieră au descoperit ascunse în interiorul mijlocului de transport, 111 persoane, dintre care 45 bărbați, 24 femei și 42 minori", se arată într-un comunicat remis de Poliția de Frontieră.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt: 76 cetățeni irakieni, 15 cetățeni sirieni, 9 cetățeni iranieni, 8 cetațeni afgani, 2 cetățeni indieni și un cetățean pakistanez, cu vârste cuprinse între 2 și 53 de ani, solicitanți de azil în România.

Șoferul autocamionului a declarat că nu știe cum cele 111 persoane au reușit să se ascundă în camion, pe timpul călătoriei el staționând în mai multe parcări pentru TIR.

În cadrul primelor cercetări persoanele ascunse au declarat că doreau să ajungă în Spațiul Schengen și au recurs la această metodă deoarece nu avea o viză care să le permită acest lucru.

olițiștii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar șoferului român pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News