UPDATE 19:00 - Mai mulţi ofiţeri ruşi au fost ucişi într-un atac ucrainean asupra cartierului general stabilit de armata rusă în oraşul Izium din estul Ucrainei, afirmă oficiali guvernamentali de la Kiev, potrivit agenţiei DPA.
Printre victime se numără ofiţeri superiori ruşi, susţine pe Telegram un consilier al ministrului de interne ucrainean, Anton Heraşcenko, informaţie neconfirmată de surse independente.
Oficialii ucraineni cred că în acel amplasament atacat ar fi trebuit să se afle şi şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov.
UPDATE 16:00 - Armata ucraineană a anunţat că a lansat atacuri repetate cu rachete asupra Insulei Şerpilor din Marea Neagră, ocupată de trupele ruse la puţin timp după declanşarea invaziei asupra Ucrainei pe 24 februarie.
UPDATE 15:00 - Ministerul rus al Apărării a declarat că aproape 50 de civili au fost evacuaţi sâmbătă de pe teritoriul combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol, oraş-port din sud-estul Ucrainei, asediat de forţele ruse.
"La 30 aprilie, după instituirea unei încetări a focului şi deschiderea unui coridor umanitar, două grupuri de civili au părăsit clădiri de locuit adiacente teritoriului combinatului metalurgic Azovstal", a spus ministerul pe Telegram, relatează France Presse.
UPDATE 14:40 - Papa Francisc a afirmat, duminică, adresându-se credincioşilor strânşi în Piaţa Sf. Petru, că războiul din Ucraina este “un regres macabru al umanităţii”.
UPDATE 14:12 - Rusia a confirmat duminică atacul de sâmbătă asupra aeroportului din Odesa, în sudul Ucrainei. Armata lui Putin a folosit rachete de înaltă precizie pentru a distruge un hangar cu arme şi muniţie pe care armata ucraineană le-ar fi primit de la SUA şi ţări europene.
UPDATE 12:14 - Trupele ruse în Ucraina încearcă să ajungă la linia de demarcaţie a regiunii administrative Herson, în sudul ţării, pentru a crea condiţiile care să-i permită luarea cu asalt a oraşelor Mikolaiv şi Krivoi Rog, potrivit unui nou raport al înaltului comandament al armatei ucrainene privind evoluţiile de pe front, în cea de 67-a zi a invaziei ruse în Ucraina.
Armata rusă ia măsuri pentru a-şi consolida potenţialul de atac şi a accelera ritmul ofensivei sale, transferă arme şi echipamente militare pe calea ferată din alte zone ale ţării, conform raportului citat.
UPDATE 11:50 - Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, l-a vizitat pe preşedintele Zelenski la Kiev. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a publicat, duminică, o înregistrare video care o arată pe Pelosi împreună cu o delegaţie de reprezentanţi ai SUA, transmite The Guardian.
Зустріч зі спікером Палати представників Конгресу США @SpeakerPelosi в Києві. Сполучені Штати є лідером потужної підтримки України в боротьбі з агресією РФ. Дякуємо, що допомагаєте захищати суверенітет і територіальну цілісність нашої держави! pic.twitter.com/QXSBPFoGQh
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) May 1, 2022
UPDATE 11:15 - Ministrul de Externe al Ucrainei Dmitro Kuleba a propus sâmbătă Chinei să devină unul dintre garanții securității Ucrainei.
Presa de stat din China a publicat sâmbătă două interviuri cu miniștrii de externe ai Rusiei și Ucrainei, potrivit The Guardian.
UPDATE 10:56 - În timpul asediului de două luni a oraşului-port ucrainean Mariupol, armata rusă a ucis de două ori mai mulţi oameni decât naziştii în cei doi ani de ocupare a oraşului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, susţine primarul localităţii, Vadim Boicenko.
„În doi ani, naziştii au ucis 10.000 de civili în Mariupol. Ocupanţii ruşi au ucis peste 20.000 de locuitori ai Mariupolului în două luni. Peste 40.000 de oameni au fost deportaţi forţat. Acesta este unul dintre cele mai grave genocide împotriva civililor din istoria modernă. armata ne distruge cu intenţie şi fără milă oraşul şi locuitorii săi”, a spus Boicenko, conform ukrinform.net.
UPDATE 10:50 - Autorităţile ucrainene spun că generalul-maior rus Andrei Simonov a fost ucis în apropierea oraşului Izum din regiunea de nord-est a Harkovului.
Unităţile Gărzii Naţionale au raportat la 30 aprilie că au depistat un post de comandă de teren al Armatei 2 Ruse în zonă şi au transmis coordonatele militarilor a căror artilerie a tras asupra poziţiilor. Peste 30 de vehicule blindate ruseşti, inclusiv tancuri, au fost lovite în salvele rachetelor, informează Kiev Post.
UPDATE 10:21 - Un afacerist din Ucraina vinde în străinătate brelocuri confecţionate din epava unui avion rusesc doborât de armata ucraineană, pentru a finanţa efortul de război.
„Mulţi dintre prietenii mei îmi spun ”1.000 de dolari – nimeni nu-ţi va da asta pentru această piesă de metal, e o nebunie”, a spus Iurii Visoven, fondatorul ”Drones for Ukraine”, transmite Reuters.
UPDATE 10:26 - Ucraina anunţă că a doborât nouă ţinte aeriene ruseşti în ultimele 24 de ore, informează Kiev Independent. Comandamentul Forţelor Aeriene de la Kiev a raportat că a distrus două SU-25 şi şapte drone în ultimele 24 de ore.
UPDATE 10:25 - Un oficial militar ucrainean a avertizat, sâmbătă, că Rusia continuă să îşi consolideze forţele în estul regiunii Donbas şi îşi intensifică măsurile ofensive, transmite Fox News.
„Începând de astăzi, vedem semne că Rusia şi-a mărit trupele în zonele de operaţiuni din est. Îşi măresc numărul de unităţi şi vor să cucerească cât mai mult teritoriu ucrainean”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, colonelul Oleksandr Motuzianik, transmite Fox News.
UPDATE 10:20 - Ministerul ucrainean al Infrastructurii a emis un ordin de închidere a porturilor Berdiansk, Mariupol, Herson şi Skadovsk până la preluarea controlului asupra acestora.
Anunţul a fost făcut printr-o declaraţie postată pe site-ul Cabinetului de miniştri al Ucrainei, informează Ukrinform.
UPDATE 08:50 - Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a adresat sâmbătă soldaţilor ruşi, recomandându-le într-un mesaj video că "mai bine ar rămâne în Rusia decât să meargă la război ca să moară în Ucraina", evocând planurile comandamentului rus de a continua ofensiva şi de a atrage mai multe forţe pe frontul ucrainean.
UPDATE 08:10 - Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, Ibrahim Kalin, s-a întâlnit sâmbătă la Kiev cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat biroul său.
În cursul unei discuţii telefonice sâmbătă după-amiază, Boris Johnson i-a oferit preşedintelui ucrainean "sprijin economic şi umanitar continuu", a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street, citat de dpa.
Boris Johnson i-a spus, de asemenea, lui Volodimir Zelenski că este "mai hotărât ca niciodată să întărească Ucraina şi să-l învingă pe Putin".
Volodimir Zelenski l-a informat pe Boris Johnson despre luptele crâncene din estul Ucrainei şi despre continuarea asediului oraşului-port Mariupol. Preşedintele ucrainean a precizat, de asemenea, care sunt echipamentele militare dorite de Ucraina pentru a-şi asigura apărarea.