12.791 de familii, în total 40.320 de persoane din 258 de localități situate în județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, au fost ridicate din căminele lor și deportate în Bărăgan, pe motiv că sunt "chiaburi", tăranii înstăriți care formau bughezia satelor.
Pe lângă chiaburi, au mai fost deporați și 8.447 basarabeni, 3.557 macedonieni, 2.344 persoane care colaboraseră cu armata germană în timpul războiului, 1.330 cetățeni străini, 1.218 persoane cu rude care fugiseră în străinătate, 1.054 de titoiști, 731 dușmani ai regimului socialist, 590 persoane care trăiau în afara zonei de frontier, 367 persoane care ajutaseră rezistența anticomunistă, 341 criminali deținuți, 257 germani, 162 foști moșieri și industriași.
După o călătorie de 2 săptămâni, în vagoane pentru vite, deportații au fost debarcați în câmp liber, în Bărăgan, departe de orice altă așezare omenească și li s-a ordonat să-și ridice case pe parcelele trasate și numerotate. În vara și toamna anului 1951, în regiunile Ialomița și Galați, s-au înființat 18 localități noi printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri.
La sfârșiului anului 1955, Partidul Comunist a dispus eliberarea și întoarcerea deportaților la casele lor. Se presupune că acest lucru s-ar fi datorat primirii României în Organizația Națiunilor Unite.
În cei 5 ani de pribegie au murit peste 1.700 de oameni, dintre care 174 de copii.
În 1956, după eliberarea deportaților din Banat, comunele nou înființate în Bărăgan au devenit domicilii obligatorii pentru deținuții politici care își executaseră anii de condamnare în închisori.
În 1964, după grațierea generală, casele au fost demolate, pământul a fost arat și, astfel, urmele miilor de oameni care au suferit aici au fost șterse.
În 1990, la Timișoara a fost înființată Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan care, împreună cu Asociația Foștilor Detinuți Politici din Turnu Severin, și-au asumat rolul de administrare a memoriei deportării.
sursă info si foto:
