Actual· 2 min citire

7 persoane, plasate sub control judiciar după reținerile în dosarul indemnizațiilor de sprijin încasate ilegal în contextul pandemiei COVID-19

Justiție

Justiție

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 2 iun. 2021, 23:24

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a dispus, astăzi, față de 7 persoane, măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Cei 7 bărbați plasați sub control judiciar au vârste cuprinse între 22 și 51 de ani și au domiciliul în municipiul Bârlad, județul Vaslui. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații, relatează realitateadevaslui.net.

Reamintim că un număr de 20 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 52 de ani, din municipiul Bârlad și din comunele Perieni și Puiești, au fost reținute, marți, de polițiștii vasluieni, fiind acuzate că au încasat fără drept indemnizații de sprijin acordate în contextul pandemiei COVID-19.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, din cercetările efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, a reieșit faptul că, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, persoanele respective ar fi întocmit documente fictive pe care le-ar fi folosit ulterior pentru obținerea sumelor de bani acordate de la bugetul de stat, cu titlul de indemnizație de sprijin pentru persoane care au obținut venituri exclusiv din drepturi de autor și conexe, și se află în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea în context pandemic.

„Prejudiciul cauzat persoanei vătămate, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vaslui, este de peste 200.000 lei. În cauză, polițiștii implicați în derularea acțiunii au pus în aplicare un număr de 22 de mandate de aducere. În cursul zilei 2 iunie, persoanele reținute urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea dispunerii unor măsuri preventive”, precizează sursa citată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News