Cancerul este o cauză majoră de deces în zilele noastre. Drept urmare, este una dintre cele mai temute boli, în legătură cu care circulă cele mai multe idei preconcepute. Pe șapte dintre acestea le descifrează un profesor belgian de renume, scrie Adevarul
Despre cancer se vorbește în stânga și în dreapta. Este un subiect des abordat în presă, la televiziuni, dar și în discuțiile dintre oameni. În tot acest tumult de informații prind contur unele mituri. Cele mai frecvente șapte dintre acestea au fost „disecate“ de Filip Lardon, profesor la Facultatea de Medicină și științe medicale de la Universitatea din Anvers din Belgia și șef al Laboratorului de Cercetare în Domeniul Cancerului, în cartea sa „Quand une cellule déraille“ (Când o celule deraiază), publicată anul trecut.
1. Cancerul poate afecta pe oricine ADEVĂRAT. Fiecare dintre noi se confruntă cu riscul de cancer, iar acesta crește odată cu vârsta. În Occident, aproximativ unul din trei oameni va dezvolta cancer până la sfârșitul vieții. Acest lucru nu înseamnă însă că boala nu poate fi prevenită, chiar dacă parțial: s-a demonstrat că adoptarea unui stil de viață sănătos și eliminarea factorilor de risc permite evitarea apariției unui număr mare de tumori.
2. Cancerul poate apărea în orice zonă a corpului ADEVĂRAT. În principiu, un cancer poate apărea în orice loc în care celulele se divid. Totuși, anumite țesuturi și organe sunt mai predispuse la tumori decât altele. În cazul femeilor, cancerul de sân este de departe cel mai comun, fiind urmat de cancerele intestinal, pulmonar, uterin și de piele. În cazul bărbaților, cancerele de prostată, plămâni, colon, cap, gât și vezică urinară ocupă partea de sus a clasamentului.
3. Riscul de cancer este același pentru ambele sexe FALS. Chiar dacă unel tipuri de cancer afectează în mod predilect unul sau celălalt sex, per ansamblu, riscul de cancer este un pic mai mare la bărbați (30 până la 35% față de 25% la femei). De exemplu, cancerele la cap, gât, plămâni, esofag și vezica urinară sunt mai fecvente la bărabți, sub efectul factorilor de risc cum ar fi fumatul sau consumul de alcool. Cancerul tiroidian și cel de piele sunt, în schimb, mai frecvente la femei, din cauza unor factori hormonali și a expunerii excesive la razele ultraviolete de dragul bronzului.
Mai multe pe Adevarul