Polițiștii de frontieră arădeni de la Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac și Nădlac ll au prins 58 de cetățeni din Siria, Irak și Iran care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși în două TIR-uri.
”În această dimineață, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieșire din țară, un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilier pentru o societate comercială din Danemarca. În urma efectuării controlului amănunțit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în semiremorcă, printre bunurile transportate, 43 de cetățeni străini”, a transmis, duminică, Poliția de Frontieră într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, persoanele respective au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Siria, Irak și Iran, care intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
Situația nu este singulară. Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au descoperit 15 cetățeni străini în compartimentul destinat transportului de marfă al unui automarfar condus de un cetățean turc care transporta fructe pe ruta Turcia-Austria.
”La verificări, colegii noștri au stabilit ca persoanele sunt cetățeni din Siria care doreau să ajungă în mod fraudulos în state din vestul Europei”, mai arătă sursa citată.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.