Procurorii DIICOT - Structura Centrală au trimis în judecată trei bărbați din Giurgiu, acuzați că aduceau droguri din Spania, pe care le vindeau mai apoi elevilor. Unul dintre minorii care au consumat aceste droguri a ajuns la spital, având nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada martie - mai 2023, unul dintre bărbați a comercializat canabis și hașiș, în mod repetat (11 acte materiale), către consumatori din județul Giurgiu, inclusiv minori.
Astfel, la data de 17 martie 2023, el a vândut unui adolescent de 13 ani cantitatea de un gram de hașiș, din care acesta a confecționat o țigară pe care a consumat-o împreună cu alte trei fete, în Parcul Elevilor din municipiul Giurgiu. Ulterior, una dintre eleve a acuzat stări de rău, fiind transportată la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
De asemenea, la data de 8 mai 2023, doi dintre inculpați au introdus pe teritoriul României droguri de risc și mare risc (989,78 grame rezină de canabis și 19,82 grame cocaină), fiind prinși în flagrant imediat după săvârșirea faptei.
Anterior, la începutul lunii aprilie 2023, traficanții au introdus pe teritoriul României cantitatea de 500 grame rezină de canabis.
În ambele situații, drogurile au fost disimulate în interiorul unor colete, care au fost expediate din Spania și introduse pe teritoriul țării prin intermediul unor societăți de transport.
Prin rechizitoriu s-a solicitat menținerea măsurii arestului preventiv față de cei trei traficanți, confiscarea specială a cantităților de droguri ridicate pe parcursul perchezițiilor domiciliare, a mai multor terminale mobile, a sumelor de bani identificate ca provenind din comercializarea drogurilor, precum și obligarea inculpaților la plata unor cheltuielile judiciare avansate de stat.
Totodată, s-a dispus disjugerea cauzei cu privire la trei suspecți, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere de droguri de risc, fără drept, în scopul consumului propriu.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Giurgiu.