23 August: varianta Mareșalului Ion Antonescu. Aventura unui document

Scrisoarea, intrată la 2 iulie 1980, nu e însă una dintre aceste epistole obișnuite. E o scrisoare fundamentală pentru dezlegarea enigmei numite 23 august 1944 și, prin asta, un text important pentru istoria modernă a țării. Merită s-o reproducem în întregime. Cu atât mai mult cu cât, de la adresă până la iscălitură, ea ne dezvăluie în expeditor un anume tip de om:
 
„MULT STIMATE TOVARĂȘE NICOLAE CEAUȘESCU
Secretar general al Partidului Comunist Român,
Președinte al Republicii Socialiste România,
Comandant suprem al Forțelor Armate,

Vă prezint alăturat, în copie, însemnările făcute de mareșalul Ion Antonescu, la 3 ore după ce a fost arestat la Palatul Regal, în după-amiaza zilei de 23 august 1944. Ion Antonescu, presupunând că va fi omorât chiar în acea noapte, a scris aceste însemnări, ca ultimele lui gânduri, considerând că ele vor fi găsite și cunoscute cândva. Subsemnatul, sunt general maior în rezervă Teodorescu Gheorghe, care am servit în forțele armate timp de aproape 45 de ani, până în ianuarie 1976. La 23 august 1944 aveam gradul de căpitan și comandam subunitatea de gardă a Palatului Regal, participând direct împreună cu unii din subalternii mei la arestarea lui Ion și Mihai Antonescu și a principalilor lor colaboratori. Unul din militarii care făceau paza lui Ion Antonescu la etajul Casei Regelui, unde era închis, mi-a raportat a doua zi că în seara de 23 august în jurul orei 21.00, I. Antonescu i-a cerut la un moment dat un creion și că pe când se credea neobservat a luat la întâmplare un caiet cu coperte vișinii de pe un raft din camera în care se afla închis și că a scris foarte mult în acel caiet, după care l-a pus la loc.
În ziua de 24 august 1944, casa regelui unde fusese reținut Antonescu a fost lovită cumplit de câteva bombe în timpul raidurilor aviației hitleriste și transformată în ruine. Între două bombordamente, împreună cu militarul care-l văzuse pe Antonescu scriind, am găsit printre dărâmături o agendă pe anul 1930 a fostului rege Carol al II-lea, în care I. Antonescu făcuse aceste însemnări, de fapt testamentul său politic. Asupra valorii politice a acestor însemnări las la latitudinea factorului de decizie să hotărască. Prezentându-vă Dumneavoastră acest document, vreau să subliniez încă o dată atașamentul meu față de Patrie, Partid și față de Dumneavoastră, tovarășe Comandant suprem.
Caietul original cu însemnările mareșalului Ion Antonescu se găsește la mine, urmând ca asupra destinației sale să îndeplinesc ordinul Dumneavoastră”.
 
Scrisoarea poartă data de 20 mai 1980.
În 1944, căpitanul Teodorescu își exprima atașamentul față de Rege, Patrie și Popor. În 1980, genearlul Teodorescu își exprimă atașamentul față de Patrie, Partid și, mai ales, față de Secretarul General. Diferența dintre Căpitan și General!
 
Ceaușescu salvează un document crucial

Suntem în 1980. Și dacă ar fi fost minima transparență de tip comunist, botezată de Gorbaciov „glaznostîi” momentul n-ar fi putut găsi găzduire în presă. Deși suntem în anii când, cel puțin în abordarea trecutului, mai sunt îngăduite libertăți, Mareșalul Antonescu e un subiect aproape tabu. A face public documentul trimis în copie lui Ceaușescu de către generalul Teodorescu ar fi fost extrem de riscant. Cu atât mai riscant ar fi fost efortul de a da amploare jurnalistică scrisorii primite de secretarul general al partidului.

Moscova abia aștepta un pretext pentru a protesta. Un document iscălit de Ion Antonescu – și nu unul oarecare, ci un document ridicând chestiunea Basarabiei și a Bucovinei – era un pretext pe cinste.

Suntem însă într-un alt climat decât cel din anii staliniști. Asta explică de ce generalul a îndrăznit să dezvăluie că deține un asemenea document. În alte vremuri, Însemnările ar fi trecut drept material contrarevoluționar, a cărui păstrare se pedepsește cu ani grei de închisoare. Acum, generalul Gh. Teodorescu poate mărturisi Secretarului General al Partidului că deține un document de-al Mareșalului Antonescu. Iar Secretarul General, în loc să ordone arestarea expeditorului și, mai ales, percheziționarea casei acestuia, face un gest la jumătatea drumului dintre ce-ar fi făcut un președinte într-o democrație și ce-ar fi făcut un satrap comunist într-o dictatură stalinistă.

ăspunzând invitației din finalul Scrisorii, dă indicații ca originalul să fie luat și depus la Arhivele Militare, la fondul indisponibil până și cercetătorilor. Copia e, la rându-i, trimisă la Arhiva Comitetului Politic Executiv al CC a PCR și înregistrată în aceeași zi, cu același număr ca și Scrisoarea.

Din 1980 și până în 1989, nici originalul și nici copia nu există pentru istorici și, cu atât mai puțin, pentru marele public. În 1988 Gheorghe Buzatu publică la Editura științifică și enciclopedică volumul „Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial”. E una din acele cărți ostentativ de specialitate pentru ca autorul să spune adevăruri altfel interzise. Capitolul 13, intitulat „Tentative diplomatice pentru desprinderea României din Axa fascistă”, folosește momentul drag propagandei comuniste pentru ca, sub sintagma „Axa fascistă”, să dezvăluie amănunte senzaționale privind negocierile de la Stockholm dintre Mareșal și ruși. Drept Anexă a reprodus un amplu document descoperit în Arhivele Naționale din Washington, redactat în noiembrie 1945 de Reber Samuel despre tratativele din capitala Suediei cu titlul „Negocierile româno sovietice de la Stockholm decembrie 1943-august 1944”. Textul ar fi fost imposibil de tipărit într-o altă lucrare decît una de specialitate. Sub această acoeprire nimic n-ar fi putut împiedica apariția Documentului care se afla de opt ani în Arhive, la secret însă. Dacă ar fi știut de el, Gheorghe Buzatu s-ar fi dat peste cap să-l publice sau cel puțin să-l citeze.
 
Foiletonul din săptămânalul „Românul”

La șapte luni de la căderea lui Ceaușescu, nr. 9 (11-18 iunie 1990) al săptămânalului „Românul” apare pe pagina întâi cu un anunț tipic presei postdecembriste:

„Un document senzațional

Mareșalul Antonescu și 23 august 1944!”

* Un text publicat pentru prima dată, scris în agenda regelui Carol al II-lea * Mareșalul era arestat și n-avea să mai fie liber niciodată * Șeful gărzii Palatului regal recuperează manuscrisul, pe care, după 50 de ani, îl încredințează ziarului «Românul» * În pagina a doua, prima parte a serialului nostru...“

Sub textul strident, făcut să ridice tirajul, e publicată fotografia primei pagini din Agendă. Se disting clar lunaMars, și ziua 6 Jeudi, ceea ce înseamnă că Mareșalul a găsit file libere începând cu 6 martie 1930. La vremea respectivă, proprietarul de drept al Agendei, Prințul Carol, se afla la Paris. Așa se explică datele în limba franceză. Dincolo de exagerarea cu iz de neadevăr („Șeful Gărzii Palatului Regal recuperează manuscrisul pe care după 50 de ani îl încredințează ziarului «Românul»), momentul e crucial pentru înțelegerea lui 23 august 1944. Însemnările din celulă ajung, în fine, la marele public.„Românul”, „Săptămânal independent de opinie și informație liberă”, e o publicație de tendință naționalistă. Având ca motto versul eminescian „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, săptămânalul, condus de Ioan Petcu se ocupă de trecut sub semnul tezei de polemică implicită – că perioada postdecembristă a adus cu sine o vădită tendință de deznaționalizare. În planul politicii prezente, „Românul“e o gazetă pro Putere, pro-FSN, pro-Iliescu. Publicarea Agendei izvorăște nu numai din nevoia de senzațional, dar și din adversitatea manifestă față de Regele Mihai, la vremea respectivă identificat drept adversar politic al lui Ion Iliescu.

După cum ne avertizează anunțul publicitar, tipărirea primei părți a documentului e prefațată de un text semnat de General maior (r) Gheorghe Teodorescu. În iunie 1990, anticeaușismul mătura România cu mânia unui crivăț. Explicabil, în acest context, de ce nici generalul, nici ziarul nu suflă un cuvânt despre momentul 1980. S-au gândit, probabil, că nu sună deloc bine dezvăluirea unui moment favorabil lui Ceaușescu, încă supus caricaturii primitive și pamfletului ieftin.

Continuarea pe historia.ro