Românii sunt obișnuiți ca prima zi din decembrie să anunțe atât luna sărbătorilor de iarnă, cât și perioada anului în care se difuzează filmului “Singur acasă”, care a aproape că a devenit o tradiție în țara noastră.
Acestea sunt 12 lucruri inedite despre filmul “Singur acasă”, potrivit www.arzigazu.ro:
1. Iubita lui Buzz
Iubita lui Buzz, fratele lui Kevin, nu era de fapt o fată, ci fiul regizorului artistic al filmului, care a fost făcut să arate ca o fată. Asta pentru că regizorul nu și-a dorit să supere vreo adolescentă folosindu-i poza.
2. Un joc de cuvinte
Actorul Joe Pesci, cel care îl joacă pe Harry, uita adesea că joacă într-un film de familie, iar cuvântul „f**k“ putea fi auzit deseori din gura sa în timpul filmărilor. Regizorul l-a sfătuit să încerce să înlocuiască înjurătura cu „fridge“.
3. Un film realist
Pentru a face filmul mai realist, Joe Pesci și-a dorit ca lui Macaulay Culkin să-i fie cu adevărat frică de el, așa că a încercat să interacționeze cât mai puțin posibil cu acesta pe platourile de filmare. La un moment dat, Pesci chiar l-a rănit pe copil din greșeală. S-a întâmplat în timp ce repetau scena în care cei doi criminali l-au atârnat pe Kevin în cuier, iar Harry spune: „Îți voi smulge cu dinții fiecare din aceste degete micuțe unul câte unul“. Actorul chiar l-a mușcat pe Macaulay de degete, atât de tare încât i-a dat sângele.
4. Un film fals
Filmul „Angels With Filthy Souls“ la care se uită Kevin nu este un film real. O scenă scurtă a filmului cu gangsteri a fost turnată special pentru „Singur acasă“ și a fost folosită în lungmetraj.
5. Tarantula
Tarantula care s-a târât pe fața lui Marv era reală. Pentru a nu speria păianjenul, actorul Daniel Stern a trebuit să mimeze expresia unei persoane care țipă de groază, iar sunetul a fost adăugat ulterior.
6. Locație
Filmul a fost turnat aproape în întregime în Chicago, iar ceea ce este prezentat ca un aeroport din Paris, era de fapt Aeroportul Internațional O’Hare din Chicago. Locurile luxoase de la business class erau de fapt amplasate pe terenul de baschet al unei școli locale, în timp ce piscina școlii a fost adaptată pentru a fi folosită în scena în care Kevin fuge prin pivnița inundată din casa sa.
7. Casa familiei
Cât despre casa în care trăia familia lui Kevin, adevărata sa adresă este Lincoln Avenue, nr. 671, într-un oraș prosper din Winnetka, Illinois. Vila cu trei etaje, construită pentru a găzdui o familie, a fost scoasă la vânzare în 2011 la prețul de 2,4 milioane de dolari și s-a vândut anul următor pentru 1,5 milioane de dolari. Acum casa este o atracție turistică.
8. Rolul lui Harry
Rolul lui Harry a fost oferit în primă instanță lui Robert De Niro și John Lovitz, dar amândoi l-au refuzat.
9. Fratele lui
Fratele lui Macaulay Culkin din viața reală, Kieran, joacă în film rolul lui Fuller, vărul mai mic al lui Kevin care face mereu în pat.
10. Un reportofon special
Reportofonul de marca Talkboy din film nu exista, de fapt, ca produs, ci a fost creat special pentru filmare ca un prototip non-funcțional. În orice caz, mulți dintre fanii filmului și-au dorit să dețină unul și în câțiva ani acest reportofon chiar a apărut în magazine.
11. Decorațiuni din bomboane
Decorațiunile de Crăciun din sticlă, pe care calcă Marv, sunt de fapt făcute din bomboane. În orice caz, pentru siguranța sa, actorul Daniel Stern a purtat plăci speciale de cauciuc în scenele în care trebuia să meargă desculț.
12. A desenat harta
Actorul Macaulay Culkin chiar a desenat harta capcanelor pe care a plănuit să le pună acasă.