Emil Brumaru – Lolo sau nesfârşitele posibilităţi ale iubirii
(poeziile sunt preluate de aici)
Motto: Nimeni nu avea ca Lolo
Sâni cât mingile de polo!
Oh, Lolo s-ar iubi, lin, şi cu ochii,
Când nu-i pot scoate trupul cald din rochii.
Oh, Lolo s-ar iubi, blând, şi-ntr-o nară
Şi în cealaltă, mai ales spre seară.
Oh, Lolo s-ar iubi, crud, şi-n ureche,
Spre a-mi simţi-n timpan cântarea veche.
Oh, Lolo s-ar iubi şi între ele,
Acele moi şi albe dulci mamele.
Oh, Lolo s-ar iubi, roz şi sub coate,
Lipindu-şi braţ de antebraţ cât poate.
Oh, Lolo s-ar iubi-n clei şi la ceafă,
Prinzându-şi părul tragic c-o agrafă.
Oh, Lolo s-ar iubi, pur, şi pe şira
Spinării, mlădiindu-se ca lira.
Oh, Lolo s-ar iubi, neîncetat,
Şi-n splină, şi-n rinichi, şi în ficat…
Sonet V
Scîrbit de cîte toate
Se-ntîmplă-n lumea asta,
Azi dimineaţă-n perne
Mi-am răsucit nevasta
Cu faţa-n jos şi-n locul
Cel tainic dibăcie
Am pus să intre-ntreagă
A mea grea bărbăţie.
Apoi am întrebat-o:
“Îţi place cînd în tine
Lucrează diamantul?”
Ea îmi răspunse: “Bine
Mă simt atuncea, dragă;
Parcă aş fi o fragă!!!”
Dansatorii
Florin Iaru
(de aici)
Dansam în stradă, dăduseră
muzica tare, la maxim.
Sărea sîngele din timpane, din nas.
Curgea bogat, înflăcărat pe piept.
Şi noi dansam tot mai avîntat.
Din ce în ce mai apropiaţi.
Din ce în ce mai aglomeraţi în singurătatea
ce ne răsucea răsuflările
ca pe o batistă, ca pe o mănuşă.
Numai chipul ei era palid.
Tot mai fierbinte, tot mai asudat,
degetele şi talia i le-am apucat
şi, cu un gest ieşit din minte,
i-am rupt rochia transparentă, cuminte.
Ce nebunie.
Iată pielea de catifea.
Iată subsuoara apunînd în decembrie.
Iată-i sînul iluminat de
muzica tăind în carne vie.
Erecţia o întîmpină bezmetică.
Era de o frumuseţe electrică.
Eram dansatorii înfriguraţi ai străzii,
alunecînd pe sîngele ce se închega şi zicea
că mai sîntem vii – puţin, încă puţin, măcar un minut –
dansîndu-ne partea.
Corpul meu dansator
a intrat în frigul ei calm, palid, perfect,
iar sîngele a acoperit muzica încet, precaut.
Mai multe, pe bookaholic.ro
