Actual· 2 min citire

Se schimbă legea. Ce se întâmplă cu produsele aproape de expirare în magazine

Se schimbă legea. Ce se întâmplă cu produsele aproape de expirare în magazine

Se schimbă legea. Ce se întâmplă cu produsele aproape de expirare în magazine

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 dec. 2016, 15:49

Din 2017, și micile magazine vor fi obligate să doneze produsele aflate aproape de expirare, altfel riscă sancțiuni de mii de lei.

Alimentele aflate aproape de expirarea datei-limită de consum vor trebui vândute la un preț redus, iar ulterior vor trebui donate anumitor entități, dacă nu sunt vândute.

Noutățile sunt cuprinse într-un act normativ ce se va aplica din 2017 și care vizează toți operatorii economici din sectorul agroalimentar, fără a se face vreo distincție întra marile lanțuri de magazine și micii comercianți.

Prin urmare, și aceștia din urmă vor fi obligați să ia măsurile de prevenire a risipei alimentare, în caz contrar fiind pasibili de amenzi de cel puțin 1.000 de lei.

Actul normativ stabilește, încă de la început, că diminuarea risipei alimentare este un obiectiv urmărit de toți comercianții din sectorul agroalimentar, aceștia fiind obligați să ia anumite măsuri, într-o anumită ordine.

Concret, într-o primă fază, comercianții vor trebui să scoată la vânzare alimentele aflate aproape de expirarea datei-limită de consum la un preț redus, pentru a fi sporite șansele ca produsele să fie cumpărate de consumatori.

Mai departe, în cazul în care nu vor reuși vânzarea produselor a căror dată de valabilitate este aproape de expirare, comercianții vor trebui să le doneze anumitor asociații și fundații, precum și întreprinderilor sociale care își desfășoară activitatea în domeniul asistenței sociale, înregistrate ca atare la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, ce va intra în vigoare pe 21 mai 2017 (la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial), potrivit avocatnet.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual