Politica· 3 min citire

Dragnea, despre atacurile lui Ponta: Coordonare de la SRI sau Soros. Ponta: ”Să comentez prostiile?”

Dragnea, despre atacurile lui Ponta: Coordonare de la SRI sau Soros. Ponta: ”Să comentez prostiile?”

Dragnea, despre atacurile lui Ponta: Coordonare de la SRI sau Soros. Ponta: ”Să comentez prostiile?”

Publicat2 apr. 2017, 21:41
Actualizat3 apr. 2017, 01:30

Deși în trecut au susținut în repetate rânduri că sunt prieteni, Victor Ponta și Liviu Dragnea au dat armele pe față și nu ezită să se atace reciproc. Astfel, președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, că „atacurile” la adresa sa, desfășurate de politicieni precum Ponta, Băsescu și Daniel Constantin, și publicații ca Evz, B1Tv și Hotnews sunt coordonate și că „unii” afirmă că ar fi coordonate de SRI, iar "alții", de Soros. Dragnea a mai spus că liderii social-democrați sunt din ce în ce mai "nervoși și supărați" pe declarațiile lui Victor Ponta și au început să ceară excluderea lui Ponta din partid. Cu toate acestea, șeful PSD susține că încearcă să îi "oprească", pentru a nu reacționa. În replică, Victor Ponta, a postat pe pagina sa de Facebook un răspuns pentru Liviu Dragnea, în care dă de înțeles că nu va comenta minciunile și prostiile lui Dragnea, pe care l-a catalogat drept ”câr

Solicitat, duminică seara, la România Tv, să comenteze atacurile din ce în ce mai dese ale lui Victor Ponta la adresa sa, Dragnea a răspuns:

„Nu sunt numai din partea domnului Ponta. Este o anumită coordonare văd – sigur, poate să fie o simplă coincidență, dar demult nu mai credem în coincidențe în România. Păi am văzut: domnul Victor Ponta, domnul Traian Băsescu, din când în când domnul Daniel Constantin, jurnaliști de la EvZ, de la B1, Hotnews, alte site-uri, alte publicații”. „Există acest pachet de oameni politici și jurnaliști care sunt foarte bine coordonați. Poate este o simplă coincidență și poate domnul Victor Ponta nu are nicio legătură cu dumnealor. Unii spun că are, alții spun că n-are. Există, se pare, o dorință din partea unora ca eu să fiu vulnerabilizat și în partid și nu numai”, a adăugat Dragnea.

El a arătat că a văzut la „unele” site-uri o „abordare securistă”, întrucât au publicat „așa-zise anchete jurnalistice care de fapt nu spun nimic”. „Unii zic că ar fi o coordonare de la SRI. Îmi vine greu să cred. Alții zic că ar fi o coordonare și o comandă de la Soros, pe care l-am tot atacat și am să-l atac întruna pânâ când țara asta va reuși să scape de toată influența acestui om nefast. (...)„Alții spun că urmăresc să influențeze procesul în care mă aflu, să creeze impresia uni om rău și să influențeze decizia judecătorilor. Sper că nu se va întâmpla asta”, a adăugat Dragnea. Întrebat care ar fi miza acestor atacuri "coordonate", Dragnea a răspuns: „Să mă slăbească foarte mult”.

Liviu Dragnea a susținut, duminică seara, că „atacurile” la adresa sa, desfășurate de Ponta, ar avea un scop:

"Urmind toate aceste atacuri, ați înțeles ce vrea? Sincer? Nici eu nu înțeleg ce vrea. Am auzit tot felul de variante, pe care cică le-ar fi spus el, sunt adevărate, nu sunt adevărate, nu știu. Că el speră ca Guvernul să aibă rezultate proaste, ca România să aibă rezultate economice proaste spre finalul anului, să apară nervozitate foarte mare în populație și să creeze o mișcare naționalistă, la care să adere și unii membri PSD", a declarat Liviu Dragnea, la România TV.

Ponta a avut o replică imediată, pe pagina sa de Facebook:

”Sa comentez minciunile si prostiile "Carmaciului" din Teleorman?? Mai bine nu .... sunt lucruri mult mai importante de facut! Dar inteleg frustrarea si lasitatea cu care sunt atacat non stop.

Update - vad ca inca sunt oameni suficient de orbi sau mintiti care spun sa nu il mai atac pe Dragnea - dragii mei, va rog cititi ca eu doar AM RASPUNS la niste murdarii si aberatii!

Ma duc sa imi primesc "plata" de la Basescu, Soros si SRI” a scris Victor Ponta, pe Facebook.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica