Unul dintre cei mai importanți artizani al unirii Basarabiei cu România a fost Pantelimon „Pan” Halippa, publicist și om politic, președintele al Sfatului Țării care a votat Unirea în 1918, persecutat politic de către comuniștii români, închis la Sighet, exclus din Academia Română. În 1971, la 94 de ani, el a oferit un interviu de excepție lui Mircea Popa, și el un dizident al regimului Ceaușescu. Mărturia, păstrată pe bandă magnetică, a văzut lumina tiparului abia după prăbușirea blocului comunist, la începutul anilor "90. Este o lecțíe de istorie la prima mână, în care Pan Halippa vorbește despre înlănțuirea unor evenimete și conjuncturi atât de complexe ce au făcut posibilă unirea cu România. Marele politician și publicist dezvăluie faptul că liderii comuniști Lenin și Troțki au sprijinit ideile naționaliste ale moldovenilor, fără să-și dea seama exact care sunt planurile lor, face haz de naiv
Fragmente din transcrierea interviului audio acordat de Pan Halippa în 1971, publicată în 1990, în revista "Vocea Poporului" de la Chișinău
Contextul politic și social din Basarabia, în perioada 1916-1917, era unul extrem de complex și confuz. La sfârșitul lui 1916, Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane, iar guvernul Ionel Brătianu, în exil, se stabilise la Iași. În Rusia se pregătea revoluția bolșevică ce avea să dărâme regimul țarist, la începutul lui 1917. În acest context, Pan Halippa a văzut oportunitateta de a acționa în direcția dorită, aceea a unirii cu România.
Cum au obținut moldovenii să aibă controlul Parlamentului
"Am convocat toate congresele -și cel militar, și cel tărănesc și toate instituțiile publice și instrituțiile județene și comunlae. Toti au căzut de acord cu ce am propus noi, partidul moldovenesc: „Fiindcă noi suntem majoritatea de 70% de moldoveni, noi în Sfatul Țării trebuie să avem 70%, iar restul de 30% să fie ale minorităților. Am căzut de acord să fie 120 de deputați în acest parlament al țării, pe care l-am numit sfat. Acesta a putut fi deschis (inaugurat) în noiembrie 1917. Și noi ne-am declarat republică autonomă, iar pe 24 ianaurie 1918 ne-am declarat chiar republică indepednetă de Rusia. Și ne-am pus problema cu cine să ne asociem ca să facem din această republică o organizație solidă? Blocul Moldovenesc a căzut de acord să ne înțelegem cu România.
Minoritățile au spus că se ne înțelegem cu Ucraina. Numai polonezii au spus: Nu! Moldovenilor, voi sunteți stăpăni pe țara voastră și toată lumea știe că nația moldovenească nu există. Este numai denumirea locală a românilor care trăiesc în Moldova, ceea ce nu însemnă că este altă nație decât cea românescă. Și deoarece confrații voștri moldoveni de la apus de Prut s-au unit, în 1859, cu Muntenia și au format România, voi acum nu aveți decât să vă înțelegeți cu această Românie. Așa că, ca să zicem așa, noi am fost sprijiniți și de polonezi, iar pe urmă am fost sprijiniți și de germanii din sudul Basarabiei."
Sfatul Țării nu era decât un soviet
"Noi am procedat așa cum era metoda vremii de atunci. Totul se făcea în chip revoluționar, în chip normal, ca să zicem așa. Norma era revoluția. Și Sfatul Țării nu era decât un soviet. Rușii îi ziceau soviet, adică sfat.
Sfatul Țării a avut o misiune foarte importantă: că a naționalizat toate instituțiile de stat și administrația și justiția și școala și firește noi n-am fost exclusiviști ca să lipsim pe cineva de dreptul de a-și folosi limba lor în aceste instituții publice. Rușii aveau dreptul să vorbească și să învețe în limba lor, evreii - în limba lor, ucrainenii – în limba lor, germanii – în limba lor. Acest lucru a fost, ca să zic așa, în spiritul vremii și noi am intrat în istoria neamului românesc ca făuritorii cei dintâi ai Uniri.
Rușii nu ne-au susținut, dar pot să spun același lucru și despre comuniștii români. În loc ca dumnealor să sprijine o presă moldovenească, așa cum o puteam noi face, ei susțineau punctul de vedere al bolșevicilor ruși. Aceștia erau împotriva independenței noastre, dumnealor socoteau că noi ne vom opri numai la chestiunea educației pe care am discutat-o cu Lenin și Troțki.
Pe Lenin l-am văzut o singură dată (iunie 1917). Am tratat mai întâi toată problema cu Troțki. El era orheian de-al nostru, din județeul Orhei, un om cu care m-am înțeles. (...) Troțki m-a condus la Lenin. Și Lenin a recunoscut că formula este bună și el recunoaște politica noastră de naționalizare a învățământului."
Guvernul de la București tăria pe altă lume, era rupt de realitate
"Cu trei luni înainte de revoluție guvernul lui Ionel Brătianu se dusese la Petersburg cu prințul Carol ca să se logodească acolo cu o prințesă a țarului Nicolae. Vasizică toată lumea știa că o să fie revoluție și gogomanii de la Iași (guvernul României, aflat în exil la Iași, după ocuparea Bucureștiului de către trupele germane - n.r.) habar de grijă nu avea de aceasta."
Presa a avut un rol esențial în realizarea Uniurii
"(...) Toți intelectualii basarabeni aveau scoala rusască și aceasta nu le deschisese ochii să știe că moldovenii și românii sunt același popor. La începutul revoluției din 1917, noi, moldovenii, eram cei mai bine organizați ca presă în Basarabia. Ziarul nostru avea de acum 17.000 de cititori. Lucrul acesta era foarte, foarte semnificativ și ne-a fost de mare folos pentru motivul că noi am știut să-i câștigăm și pe învățători, și pe cooperatori și pe preoți și pe o parte din proprietari."