Un SIF a sistat plata dividendelor

Sistare a plăţii de dividende la SIF Crişana
FOTO: guardian.co.uk

SIF Banat-Crişana (SIF1) a sistat plata dividendelor în intervalul 23 decembrie - 31 ianuarie, în contextul procesului de inventariere a patrimoniului societăţii.

"SIF Banat-Crişana informează acţionarii că în perioada 23 decembrie 2014 - 31 ianuarie 2015 sistează temporar plata dividendelor, având în vedere desfăşurarea procesului de inventariere a patrimmoniului societăţii, în conformitate cu prevederile legale", se arată într-un comunicat transmis de SIF Banat-Crişana Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Acţiunile SIF Banat-Crişana au revenit luni la tranzacţionare, după o suspendare de o săptămână, şi au scăzut cu până la 8,7%, într-o piaţă care a deschis în stagnare faţă de vineri.

Titlurile SIF Banat-Crişana au fost suspendate toată săptămâna trecută în contextul anchetei DIICOT privind delapidarea patrimoniului la SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia (SIF4), precum şi manipularea pieţei de capital.

Tranzacţionarea cu acţiunile SIF Banat-Crişana a fost reluată luni la ora 10:10. Titlurile au scăzut cu până la 8,7%, iar la ora 12:30 se aflau în declin cu 7,1%.

SIF Muntenia a fost suspendată, de asemenea, la începutul săptămânii trecute de la tranzcţionare în contextul anchetei DIICOT, la fel ca SIF Banat-Crişana, însă titlurile societăţii de investiţii financiare au fost reintroduse în piaţă pe parcursul şedinţei de miercuri, când au înregistrat o scădere de până la 6%, dar au închis pe minus cu 2,9%.

DIICOT a anunţat la începutul săptămânii trecute, înainte de deschiderea şedinţei de luni a bursei, că desfăşoară o anchetă privind delapidarea patrimoniului SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia, precum şi manipularea pieţei de capital. Procurorii DIICOT au făcut luni 31 de percheziţii şi au audiat 25 de pesoane, din care cinci au fost reţinute.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Barcari Radu-Victor
15 Dec 14:08
"sai@munteniainvest.ro Sep 19
Buna ziua,
La adunarea generala a actionarilor din aprilie 2014, actionarii au votat
sa nu se distribuie dividende din profitul realizat in anul 2013. Aveti
mai jos un link catre hotararile AGOA:"
Valoarea actiunilor a scazut mult de-a lungul anilor. Au fost multi ani in care nu am ridicat dividende si mi s-a spus ca le-am pierdut. Cred ca este un mare jaf la SIF-uri. Pe astia nu -i controleaza nimeni.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?