Ultimele Stiri· 3 min citire

Vladimir Putin, cel mai longeviv conducător al Rusiei după Iosif Stalin

Vladimir Putin, cel mai longeviv conducător al Rusiei după Iosif Stalin

Vladimir Putin, cel mai longeviv conducător al Rusiei după Iosif Stalin

Publicat16 mar. 2020, 23:22
Actualizat16 mar. 2020, 23:23

Curtea Constituțională a Rusiei a aprobat luni ampla reformă constituțională inițiată de președintele Vladimir Putin, care îi conferă între altele dreptul la două mandate suplimentare prezidențiale după încheierea actualului mandat în 2024.

Curtea Constituțională a Rusiei a aprobat reforma președintelui Putin care îi conferă dreptul la încă 2 mandate

Curtea Constituțională a Rusiei a aprobat luni ampla reformă constituțională inițiată de președintele Vladimir Putin, care îi conferă între altele dreptul la două mandate suplimentare prezidențiale după încheierea actualului mandat în 2024, scrie Agerpres.

Instanța supremă a publicat pe site-ul său de internet hotărârea prin care consideră că modificările propuse de președintele rus la textul Constituției sunt în conformitate cu legea. Curtea a adăugat că a trimis această decizie Kremlinului.

Putin, în vârstă de 67 de ani, se află la putere în calitate de președinte și ca premier de două decenii. Astfel, Putin este liderul sovietic și rus cel mai longeviv pe Olimpul puterii de la Moscova după dictatorul sovietic Iosif Stalin, comentează DPA.

Stalin a fost la conducerea PCUS al fostei Uniuni Sovietice, 31 de ani, din 1922 până la moartea sa, în martie 1953, la 74 de ani împliniți . Putin va pleca după 24 de ani la Kremlin, dacă va face acest pas în 2024, când i se termina actualul mandat. Va avea atunci 72 de ani și 24 de ani la putere, adică patru mandate la Kremlin - 2000-2004, 2004-2008 și 2012-2018 și al patrulea, din 2018, plus cel de premier când Medvedeev a fost președinte (2008-2012).

Amendamentele la Legea fundamentală a țării, pe care Putin le-a semnat deja, dar care nu au încă efect, sunt în conformitate cu dreptul constituțional în vigoare, concluzionează Curtea.

Constituția permite în prezent președintelui efectuarea a două mandate consecutive, ceea ce înseamnă că Putin ar trebui să se retragă de la putere peste patru ani, la finalul actualului mandat de șase ani, început în 2018. Noua stipulare reduce la zero numărul mandatelor pe care le-a avut până acum și îi permite să fie ales pentru altele două (de câte șase ani), până în 2036.

Textul mai trebuie definitiv aprobat în cadrul unui "vot popular" prevăzut pentru 22 aprilie. În pofida îngrijorărilor legate de pandemia de coronavirus, această dată este pentru moment menținută, potrivit AFP.

Vladimir Putin a semnat sâmbătă, 14 martie, ampla sa reformă constituțională care, printr-un amendament adăugat spre surprinderea generală cu câteva zile înainte și denunțat vehement de către opoziție, i-ar putea permite președintelui rus să rămână la putere până în anul 2036.

Pe 10 martie, Duma de Stat a aprobat un amendament prin care președintele Vladimir Putin poate să candideze din nou.

Decizia Curții Constituționale din Federația Rusă vine la două luni după ce Putin a transmis modificările către Dumă.

Președintele rus Vladimir Putin a depus pe 20 ianuarie, la Parlament, propunerile sale de amendare a Constituției, la mai puțin de o săptămână de la anunțul său surpriză privind o reformă a sistemului politic.

La începutul lunii trecute, pe 4 februarie, Putin spunea că nu dorește să rămână la putere după ce își va termina mandatul în 2024 și că nu are de gând să își prelungească șederea la Kremlin prin recentele această revizuire a Constituției.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri