Fostul campion mondial a fost desemnat să gândească configurația unui circuit ce va fi construit lângă București.
Permanenta retrasare a granițelor între care se desfășoară Formula 1 a ajuns să includă, deocamdată în stadiul de proiect, inclusiv România.
Ultima inițiativă ca țara noastră să găzduiască un Grand Prix are susținerea fostului campion canadian Jacques Villeneuve, acesta urmând să deseneze traseul viitorului circuit care ar urma să fie poziționat undeva în zona Bucureștiului. "El va concepe un circuit permanent și multifuncțional, care să găzduiască întreceri de turisme și alte competiții internaționale, dar care să poată găzdui și curse de Formula 1", a spus Jacques Samalens, unul dintre responsabilii societății Ramses-Project, care se află la originea acestei inițiative.
Conform agenției France Presse, au fost identificate trei locuri în care ar putea fi amplasată pista, distanțele față de Capitală fiind cuprinse între 25 și 75 de km. În primăvara anului trecut, o altă societate, South Pacific Group, promitea o investiție de peste 300 milioane euro, la Snagov, pentru construirea unui complex în care să fie inclus, de asemenea, un circuit de Formula 1. Însuși Jarno Trulli și-a pus atunci semnătura pe contractul de acordare a licenței, care prevedea că până în 2010 țara noastră va avea un circuit funcțional.