Ultimele Stiri· 3 min citire

Vasile Ion spune că a fost huiduit în Senat de "un huligan", aflat în vizită la Geoană

Vasile Ion spune că a fost huiduit în Senat de "un huligan", aflat în vizită la Geoană

Vasile Ion spune că a fost huiduit în Senat de "un huligan", aflat în vizită la Geoană

Publicat27 sept. 2009, 09:19
Actualizat27 sept. 2009, 09:26
SursăNewsIn

Președintele Comisiei de sănătate din Senat, Vasile Ion, s-a plâns conducerii acestei camere că a fost huiduit de "un huligan" și că a fost "de-a dreptul stupefiat" de jignirile pe care i le-ar fi adus respectiva persoană, un fost membru PSD, de altfel, chiar din colegiul pe care îl reprezintă.

Vasile Ion a precizat pentru NewsIn că persoana care l-ar fi jignit pe holurile Parlamentului făcea parte dintr-o delegație politică de la Buzău, județ în care el a fost ales senator, care aștepta în fața biroului președintelui Senatului, Mircea Geoană.

"Erau niște domni supărați, de la Buzău, care au venit la domnul Geoană", a precizat senatorul. Delegația venită de la Buzău avea o nemulțumire care data de la fosta campanie electorală, a precizat Vasile Ion, arătând că "infractorul" care s-a manifestat jignitor la adresa lui nu mai este membru al PSD, fiind exclus anterior evenimentului din Senat.

Vasile Ion a deschis subiectul în ședința Biroului Permanent din această săptămână, fără să atragă însă compasiunea colegilor din conducerea Senatului. "Sunt de-a dreptul stupefiat ce mi se poate întâmpla ca președinte de comisie și parlamentar la al cincilea mandat în Senatul României. Ieri am fost aici, pe holurile Parlamentului, huiduit de un personaj, un huligan, care a făcut parte dintr-o delegație care a avut o primire la sediul Senatului. Sunt de-a dreptul stupefiat și n-am întâlnit așa ceva în 20 de ani de carieră politică", le-a spus Vasile Ion colegilor din conducerea Senatului indignarea față de ceea ce i s-a întâmplat.

"Probabil că este un precedent care s-ar putea să-i coste pe mulți colegi de-ai noștri", a avertizat el. "Este inadmisibil ca în propria noastră instituție niște huligani să se poată adresa în acest mod unui parlamentar. Consider că responsabilitatea o au cei care primesc asemenea oameni în această incintă", și-a continuat senatorul PSD pledoaria, fără să dezvăluie însă din ce delegație a făcut parte cel care i-a creat probleme.

Președintele Comisiei de sănătate a adăugat că ceea ce s-a întâmplat reprezintă o sfidare, inclusiv la adresa democrației. "Nu mă pot manifesta. Probabil că nimeni nu-mi va da dreptul să am și o atitudine în fața justiției, pentru că asta este situația noastră ca persoane publice, dar vă rog să credeți că nu îmi este deloc ușor să mă mai achit de obligațiile mele față de cei care m-au trimis în Parlament în condițiile în care sunt, pur și simplu, apostrofat de un huligan, un infractor în acest fel în incinta în care eu îmi desfășor activitatea", a insistat Vasile Ion.

De altfel, senatorul PSD a făcut un apel inclusiv "la cei care dau asemenea sau cheamă asemenea sau acceptă asemenea discuții să-și asume și ei responsabilitatea vizavi de cei care vin și intră" în incinta Parlamentului.

În afara președintelui Senatului și șeful său de partid, Mircea Geoană, Vasile Ion nu a primit nicio remarcă din partea altor colegi din conducerea camerei. "Am să rog și secretarul general să ne informeze și să luăm elemente suplimentare, să vedem dacă sunt situații de acest gen, să putem să fim pregătiți să avem un anumit tip de reacție și de filtrare, dacă se poate, evident, a unor astfel de activități care perturbă bunul mers al Senatului și creează și o atmosferă proastă în instituție (...) este inacceptabil să se întâmple astfel de lucruri", a comentat Geoană.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri