Ultimele Stiri· 2 min citire

Pensiile speciale vor fi recalculate și integrate în sistemul unitar, a spus Boc

Pensiile speciale vor fi recalculate și integrate în sistemul unitar, a spus Boc

Pensiile speciale vor fi recalculate și integrate în sistemul unitar, a spus Boc

Publicat6 oct. 2009, 07:40
Actualizat7 oct. 2009, 06:20

Pensiile speciale vor fi recalculate în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii sistemului unitar de pensii, a declarat premierul Emil Boc la finalul unei ședințe de guvernul.

"Acele pensii care au speriat România, în termen de șase luni de la adoptarea legii sistemului unitar de pensii, vor fi recalculate", a declarat Boc, precizând că pensiile speciale vor fi integrate în sistemul unitar de pensii, lege pe care Executivul dorește să-și asume răspunderea.

''Acele pensii care fac parte din categoria pensiilor speciale și care sunt mai mari decât nivelul de contributivitate pe care l-au avut, acele pensii vor fi reduse corespunzător. Nu văd cine ar fi putut contribui cu asemenea sumă, încât să aibă o pensie de 350 de milioane de lei vechi'', a mai spus premierul.

Boc nu a precizat însă când Executivul își va asuma răspunderea.

Pensiile speciale au fost unul dintre subiectele cuprinse și în Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografic. Radiografia făcută de experții din Comisia prezidențială dezvăluie o Românie dezolantă. Cercetarea arată că sistemul de pensii este în pragul colapsului, fiind devalizat și manipulat politic. Parlamentarii sunt criticați pentru că și-au votat singuri pensii mai mari, iar magistrații sunt arătați cu degetul pentru că au dat verdicte în favoarea lor pentru a avea un sistem privilegiat de sporuri salariale și de pensionare.

Raportul vorbește și de pensionările frauduloase la care s-au adăugat cele anticipate care au crescut nepermis de mult numărul pensionarilor, în raport cu cel al salariaților.

200.000 români primesc pensii speciale, iar 8 miliarde de lei anual se duc de la buget pentru acestea.

Topul pensiilor speciale

1) 32.739 lei - magistratură

2) 31.827 lei - aviație

3) 12.361 lei - Ministerul de Externe

4) 11.429 lei - Ministerul de Interne

5) 7.828 lei - Parlament(funcționarii publici)

6) 7.313 lei - magistratură(personalul de specialitate)

7) 5.783 lei - Parlament

8) 5.000 lei - Armată

9)4.815 lei - SPP

10)4.654 lei - SRI

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri