Poliția Capitalei efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 actele premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în cazul decesului copilului de trei care era internat la Centrul Medical Unirea.
Reprezentanții clinicii unde a murit, luni, copilul de trei ani, susțin că băiețelul a fost monitorizat permanent de medicul anestezist și că problemele respiratorii au apărut în camera de trezire, unde i s-au aplicat imediat manevrele de resuscitare.
"La 10.40 a inceput investigația și la 11.35 copilul a fost scos din aparatul de rezonanță magnetică . Pe parcursul procedurii de trezire s-a instalat stopul respirator. Timp de două ore, atât medicii centrului, ai maternității Regina Maria și medicii de la ambulanță au efectuat manevre de resuscitare", a explicat directorul de comunicare al Centrului Medical Unirea, Alexandru Popescu.
Potrivit lui Alexandru Popescu, părinții băiatului au completat un chestionar despre istoricul medical al copilului și s-a făcut și o anamneză amănunțită. "Copilul mai suferise o intervenție chirurgicală cu o lună în urmă și a fost anesteziat, neexistând probleme", a adăugat Alexandru Popescu.
Reprezentanții CMU susțin că toate procedurile medicale au fost efectuate conform protocoalelor internaționale și că medicii au făcut tot posibilul pentru salvarea vieții copilului de trei ani.
Pe de altă parte, tatăl băiatului, Ciprian Constantineanu, îi acuză pe medicii de la CMU de lipsă de echipamente medicale funcționale și de obstrucționarea investigațiilor.
Rezultatele autopsiei copilului care a murit luni, după un examen RMN, la Centrul Medical Unirea, nu au evidențiat cauza decesului, potrivit prof. dr. Dan Dermengiu, directorul Institutului Național de Medicină Legală.
De asemenea, acesta a precizat că examenul RMN nu a avut nicio influență asupra organelor copilului. În următoarele 46 de ore se așteaptă rezultatele examenelor toxicologice.
Copilul a fost adus la Centrul Medical Unirea pentru un RMN, unde i s-ar fi făcut o anestezie, după care a murit, spun surse din Poliție.
Băiatul avea tetrapareză spastică și a început să aibă probleme respiratorii după ce s-a încheiat examenul RMN. Medicii au încercat să îl resusciteze timp de două ore. De asmenenea, au fost chemate echipajele de la BGS și SMURD.