Ultimele Stiri· 1 min citire

Construcția autostrăzii București-Brașov este blocată pentru că statul are datorii la expropriați

Construcția autostrăzii București-Brașov este blocată pentru că statul are datorii la expropriați

Construcția autostrăzii București-Brașov este blocată pentru că statul are datorii la expropriați

Publicat20 ian. 2009, 16:33
Actualizat21 ian. 2009, 05:24
SursăRealitatea TV

Autostrada București-Brașov bate pasul pe loc. Până în martie, lucrările sunt oprite din cauza frigului. Finanțările sunt și ele cam înghețate, iar statul are datorii la constructori, dar și față de expropriați.

Pe șantier, câteva utilaje. Prin contract, lucrările sunt oprite între 17 decembrie și 27 februarie.

Pe tot parcursul celor 61 de km, cât ar trebui să aibă autostrada, se observă urmele lăsate de constructori.

Munca la autostradă a pornit greu și a continuat tot cu probleme. La puțin timp după demararea lucrărilor, constructorii au dat de vestigii istorice și de o specie de pasăre care trebuie protejată. Timp de doi ani, Ministerul Mediului a încercat să găsească soluții pentru a nu afecta habitatul zburătoarei. Într-un final, s-a decis împădurirea a 29 de hectare de teren chiar lângă autostradă. O altă piedică - exproprierile.

Sute de foști proprietari de teren așteaptă bani de la Compania Națională de Autostrăzi. Statul are până acum o datorie de 81 de milioane de lei către aceștia. Cât timp această problemă nu va fi rezolvată, construcția autostrăzii este blocată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri