Ultimele Stiri· 2 min citire

Băsescu propune Parlamentului adoptarea bugetului până la 16 ianuarie

Băsescu propune Parlamentului adoptarea bugetului până la 16 ianuarie

Băsescu propune Parlamentului adoptarea bugetului până la 16 ianuarie

Publicat21 dec. 2009, 11:37
Actualizat22 dec. 2009, 00:48
SursăNewsIn

Birourile Permanente reunite iau în discuție o scrisoare a președintelui Traian Băsescu în care acesta propune conducerii Parlamentului un program accelerat de învestire a noului Guvern și adoptare a bugetului de stat pe 2010.

Potrivit NewsIn, scrisoarea prevede ca votul de învestire a Guvernului de către Parlament să aibă loc până pe 23 decembrie, iar în perioada 28-29 decembrie să fie depus bugetul de stat pe anul 2010 în Parlament.

Până pe 16 ianuarie să fie dezbătut și aprobat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, iar în perioada 16-19 ianuarie acestea să fie publicate în Monitorul Oficial și să fie invitate echipele de evaluare ale Uniunii Europene, Băncii Mondiale și FMI, propune șeful statului.

De asemenea, în scrisoare se mai precizează că în perioada 20-27 ianuarie ar urma să aibă loc vizita delegațiilor de evaluare, iar între 12 și 15 februarie bordul FMI să aprobe următoarele tranșe pentru România.

"Cunosc că Parlamentul are independența de a-și stabili propriul program de funcționare, însă doresc să vă aduc la cunoștință că dacă acest calendar ar fi respectat, FMI ar putea realiza vizita de evaluare între 20 și 27 ianuarie, astfel încât între 12 și 15 februarie 2010 bordul FMI să se întrunească și să aprobe următoarele tranșe de împrumut pentru România. În cazul în care instituțiile statului nu vor respecta acest calendar, România va fi în situația de a nu primi la termen finanțarea din partea organismelor internaționale", mai precizează Băsescu în scrisoare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri