Liberalii schimbă foaia. Dacă în al doiea tur al prezidențialelor s-au "aliat" cu PSD-ul, după dezamăgirea trăită odată cu pierderea alegerilor, liberalii decid să rămână în opoziție, dar încheie orice fel de colaborare cu social-democrații.
"Odată cu alegerile prezidențiale, colaborarea dintre cele două partide pentru suținerea lui Geoană se încheie aici. PNL și PSd sunt două partide care vor fi în opoziție, dar care nu vor fi legate prin alianță", a spus liderul PNL, Crin Antonescu, în cadrul unei conferințe de presă.
În ceea ce privește nominalizarea lui Emil Boc în funcția de premier, Antonescu este de părere că aceasta demonstrază că Traian Băsescu este "consecvent cu ceea ce a făcut în primul mandat". Mai mult, spune liberalul, singurul criteriu de care îi pasă lui Traian Băsescu este cel al "docilității totale".
După eșecul alegerilor prezidențiale, liberalii au decis, se pare, să rămână în Opoziție. Totodată, PNL-ul va intra într-o perioadă de reorganizare, "de deschidere și de încercare de a face un alt fel de politică", potrivit președintelui Antonescu.
"Vom face opoziție ca un partid de dreapta, pentru apărarea statului de drept și a regimului democratic, pentru buna guvernare a României. PSD, fiind un partid de stânga, presupun că va face același lucru în zona politică în care activează. Locul comun dintre noi va fi unirea eforturilor pentru apărarea statului de drept, a regimului parlamentar, într-o lume politică confruntată cu tendința din ce în ce mai evidentă de a fi câmpul de luptă al unui singur om", a spus liderul PNL.
Atacul la adresa președintelui nu s-a oprit, însă, aici. "Unii acționează în România ca și cum ar fi într-o republică prezidențială. Se postulează deschis ideea că cine nu face ce dorește președintele este în afara jocului legitim, este un fel de dușman al poporului, cineva care nu servește interesului național", a completat Antonescu.
În ceea ce privește învestirea Guvernului Boc, liberalul a refuzat să ofere o poziție clară asupra modului în care va vota partidul său. "Este un lucru secundar pentru că acest guvern are majoritate și va intra în funcțiune chiar dacă noi nu vom da acest vot. I-am comunicat premierului demis, interimar, desemnat și l-am asigurat că procedurile pot să decurgă în cel mai rapid mod posibil, din punctul nostru de vedere și probabil că luni vom proceda la tot ceea ce este necesar în Parlament", a încheiat Antonescu.