Agenda culturală a săptămânii 9 - 15 martie a oferit bucureștenilor, printre altele, premiera marelui câștigător de la gala Oscar 2009, "Slumdog Millionaire", proiecții de filme antologice la Cinematecă ("Toba de tinichea", "Unora le place jazz-ul"), precum și un concert susținut de Marius Mihalache.
La 24 de ore după ziua lor, doamnele și domnișoarele au putut primi în dar, luni, 9 martie, un spectacol prezentat în premieră pe scena de la Green Hours: "Totul despre ei", catalogat de autoarele sale, Clara Flores Aguilera și Antoaneta Zaharia, un "woman comedy show". În fața publicului au apărut Roxana Ivanciu, Oana Radu, Irina Ivan, Alexandra Badea și aceeași Clara Flores Aguilera, care au promis umor și destindere.
Marți, 10 martie, seară de muzică și poezie la Sala Mică a Ateneului Român. Sub titlul "Ciudat imobil", începândcu ora 19.00, actrița Cerasela Iosifescu a citit versuri suprarealiste de Jacques Prevert, pe cortina sonoră asigurată, la violoncel și percuție, de Andrei Kivu. Prețul biletului a fost de 14 lei.
Pe 11 martie, cinefilii au fost invitați la Cinemateca Română, la unul dintre cele mai apreciate filme europene ale anilor '70 - "Die Blechtrommel" (Toba de tinichea), care a rulat în Sala Eforie, de la ora 14.30. Filmul este ecranizarea primului roman scris de Günter Grass și are în palmares Oscarul pentru cel mai bun film străin și Palm d'Or-ul festivalului de la Cannes. Biletul a costat 10 lei.
Joi, 12 martie, o nouă proiecție de gală la Cinematecă - "Some Like It Hot" (Unora le place jazz-ul), regizat de Billy Wilder, care a câștigat un Oscar în 1959. Filmul este considerat un etalon al comediilor de situație, cu Marilyn Monroe, Jack Lemmon și Tony Curtis în roluri memorabile. Ora de începere a fost 19.00, iar biletul de intrare a costat 10 lei.
Oferta cinematografică a săptămânii este completată vineri, 13 martie, de premiera peliculei "Slumdog Millionaire", care a făcut legea la gala premiilor Academiei Americane de Film de anul acesta. Filmul este o coproducție de succes SUA-Marea Britanie-India, care demonstrează că Hollywood și Bollywood pot lucra împreună cu succes. Scenariul urmărește povestea unui tânăr indian care intră într-un concurs TV de cultură generală pentru a-și impresiona prietena. Pelicula va rula în Hollywood Multiplex, Movieplex, Cinema Studio și Light Cinema.
Tot vineri, la XO Piano Cafe, a fist programată premiera concertului "Ethnotise", susținut de Marius Mihalache și invitații săi. Piesele din concert sunt inspirate de diferite teme folclorice românești. Spectacolul a început la ora 20.30, iar biletul a costat 30 de lei.
Sâmbătă, 14 martie, de la ora 19.00, la sala Izvor a Teatrului Bulandra a fost programat spectacolul cu piesa "Moartea unui comis voiajor". Spectacolul, regizat de Felix Alexa, îi are în rolurile principale pe Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Șerban Pavlu și Marius Chivu. Biletele costă 26,50 lei și 13,25 lei (pentru elevi și studenți).
La sfârșit de săptămână, pe 15 martie, Teatrul de Operetă "Ion Dacian" a fost gazda spectacolului de dans "Urban Kiss", realizat de coregraful Răzvan Mazilu. Alături de acesta, pe scenă s-au aflat Monica Petrică și gimnastul Marius Urzică. Prețul unui bilet a variat între 16,8 și 20,5 lei.