Dinamo trece printr-o perioadă extrem de grea, iar înfrângerea cu Viitorul (0-5) a agitat serios „apele” în „Ștefan cel Mare”.
În plus, echipa lui Negoiță poate să ajungă precum FCSB. Ciprian Stoica, juristul CS Dinamo, susține că poate solicita palmaresul clubului din 1948 și până în 2000, perioadă în care roș-albii au aparținut de Ministerul de Interne.
„În 1992 s-a făcut primul pas ca ramura sportivă fotbal să se desprindă din Clubul Sportiv Dinamo. Apare Fotbal Club Dinamo București, Unitate Militară în subordinea Ministerului de Interne, condusă cu un ofițer cu grad de colonel, Vasile Ianul.
În 1994 este înființată Asociația Fotbal Club Dinamo București. Practic, clubul se transformă în Unitatea Militară Fotbal Club Dinamo București. În 2000 s-a dat posibilitatea unor parteneriate. Așa a apărut și Nicolae Badea.
După ce în 2000 a apărut Legea Sportului 69/2000, care cerea cluburilor să aibă Certificat de Identitatea Sportivă, se înființează Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București, preluată de Nicolae Badea”, a declarat Ciprian Stoica pentru Prosport.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.