Antrenorul Stelei a fost interesat mai mult de revenirea lui Mihai Stoica lângă echipă, decât de victoria cu 2-0 în fața Concordiei Chiajna.
"Cred că cel mai important eveniment de azi a fost eliberarea lui Meme. Nu mai conta absolut nimic, nici măcar miza meciului. A așteptat aproape 2 ani să vină în cabină. A venit să îi salute. Am fost mereu aproape de el, mai ales eu și patronul.
E o bucurie foarte mare și ne dorim să intre în ritm normal cât mai repede. Avem nevoie de el. Era normal ca jucătorii, când marchează, să îi dedice golul.
Este o zi fericită pentru noi toți, mai ales că MM a ieșit și este lângă noi. E un lucru important și pentru noi reprezintă foarte mult, pentru familia Stelei. A văzut o parte dintre jucătorii alături de care am avut performanțe foarte mari.
Face parte din familia noastră, e un om care a muncit foarte mult aici, care a pus suflet și a avut rezultate incredibile. Ne dorim să activeze cât mai repede. A fost foarte fericit când și-a revăzut familia. Această victorie însemna foarte mult și pentru MM", a spus reghecampf la televiziunea Digisport.