Cel mai mare eveniment sportiv din Statele Unite a avut loc în această noapte. Superbowl, marea finală a fotbalului American a pus față în față la Miami, pe Indianapolis Colts și pe Chicago Bears.
Cu o defensivă în zi de grație și cu 6 recuperări reușite Colts și-a adjudecat trofeul cu rezultatul final de 29 la 17. Cei de la Indianapolis au revenit de 5 ori pe tabela de marcaj in fața celor din Chicago care nu au reusit decit un total de 265 de iarzi in cele 4 reprize. Omul meciului, coordonatorul de joc Peyton Manning a reușit 25 de pase complete din 38 și un total de 247 de iarzi.
A fost primul Superbowl desfășurat pe ploaie si primul în care lovitura de deschidere a fost încheiată cu un eseu. A fost totodată prima finală în care cele două echipe au fost conduse de antrenori de culoare Tony Dungy și Lovie Smith. Colts nu au mai cîștigat trofeul Vince Lombardy din 1970.