Jucătoarea Simona Halep a declarat, vineri, cu o zi înaintea finalei de la Roland Garros, că s-a recuperat bine după semifinala cu Andrea Petkovici și are energia necesară pentru a disputa ultimul act al turneului, împotriva rusoaicei Mariei Șarapova, informează www.prosport.ro.
"Astăzi am altfel de emoții. Sunt mult mai liniștită. Încerc să-mi liniștesc starea și să mă bucur de ceea ce am realizat. Este dificil, întrucât o finală de Grand Slam este ceva nou pentru mine, dar și o performanță incredibilă. Sper să fie un început, să am mai multe evenimente de acest gen. Momentan mă simt bine, sunt bucuroasă, fericită. Am și energia necesară ca să pot juca sâmbătă o finală", a declarat Simona Halep.
Ea se bucură de susținerea pe care o primește din partea românilor și spune că de abia așteaptă să se întoarcă în țară. "Va fi un eveniment important pentru țara noastră, pentru mine, mă bucur că am așa mulți susținători. Abia aștept să ajung în țară, să mă întâlnesc cu apropiații mei, cei care au rămas acasă, rudele. Este un sentiment deosebit, chiar nu prea am cuvinte să descriu starea care o am, sper să mă pot liniști, să redevin fata aceea normală, care am fost și până acum. Nu vreau să schimb nimic la mine, nu vreau să schimb nimic la stilul meu de viață, vreau să-mi păstrez starea pozitivă care o am tot timpul, să fiu relaxată", a afirmat Halep.
Simona Halep, locul 4 WTA și cap de serie numărul 4, și Maria Șarapova, locul 8 WTA și cap de serie numărul 7, își vor disputa finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, sâmbătă, de la ora 16.00, pe arena centrală Philippe Chatrier.