România trebuie să dea uitării eșecul împotriva Spaniei (18-26) și să se concentreze la maximum pentru a doua "finală" a grupei D, contra Norvegiei.
"Mai prost decât azi chiar nu avem cum să evoluăm. Nu ăsta e nivelul României, putem juca mult mai bine", a spus Costică Buceschi, secundul primei reprezentative, după meciul de tristă amintire cu Spania. Și toată lumea așteaptă o reacție de orgoliu din partea fetelor noastre, așa cum a reușit Ungaria ieri, cu Danemarca (umilite de Muntenegru, maghiarele și-au luat revanșa contra nordicelor). Misiunea va fi însă extrem de dificilă, rezultatele directe din istoria recentă contra Norvegiei neavând darul să ne încurajeze foarte tare. Tricolorele nu au mai învins actuala campioană olimpică de la Euro 2000, pierzând destul de categoric disputele din ultimii ani, scrie digisport.ro.
De confruntarea cu Norvegia depinde poziția ocupată de Neagu&Co în grupa D a CM. Concret, dacă vor pierde partida, jucătoarele noastre vor termina sigur pe locul 4 și, ca atare, vor întâlni învingătoarea grupei C în optimi. Chiar dacă am învinge Rusia în ultimul meci, nu am mai avea cum să trecem peste Norvegia sau Spania, ambele urmând să aibă rezultate directe superioare în disputele cu noi.