Politica· 2 min citire

USR și PLUS, mutare neașteptată după eșecul de la prezidențiale

USR și PLUS, mutare neașteptată după eșecul de la prezidențiale

USR și PLUS, mutare neașteptată după eșecul de la prezidențiale

Scris deEditor
Publicat22 nov. 2019, 10:24
SursăRealitatea Plus

USR și PLUS, față în față după eșecul de la prezidențiale. Conducerile celor două partide încep astăzi discuțiile despre viitorul alianței. Pe masă vor fi puse probleme importante.

Liderii de la USR și PLUS încep vineri discuțiile despre viitorul alianței. Pe masă vor fi puse probleme importante, conform Realitatea Plus.

Se va discuta despre fuziunea celor două partide, despre modul de selecție a candidatilor pentru locale, dar și despre comunicarea si colaborarea celor două formațiuni.

Peședintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, că, pe termen scurt, o fuziune a partidului cu PLUS este puțin probabilă, obiectivul fiind întărirea Alianței USR PLUS în perspectiva alegerilor locale.

"Vom avea vineri o întâlnire a Birourilor reunite în care vom stabili pașii următori de continuare a alianței și perspectivele cele mai utile, pentru că miza sunt aceste alegeri al căror rezultat contează foarte mult", a afirmat Barna, întrebat la o conferință de presă în ce stadiu sunt discuțiile privind fuziunea USR cu PLUS.

El a menționat că Alianța USR PLUS s-a constituit pentru a da o perspectivă "credibilă" de guvernare în România pe termen lung.

"Am început ca alianță electorală, suntem în logica unei alianțe politice acum și vom face pașii următori pentru locale și naționale. Orizontul este firesc acela al unei fuziuni, pentru că e foarte greu să mergi cu două organizații pe termen lung. (...) Fuziunea pe termen scurt până la locale este puțin probabil să funcționeze tocmai din considerente juridice și de închegarea a două culturi organizaționale. Mai încolo vom vedea ce calendar vom stabili. (...) Este o decizie pe care o să o luăm împreună la întâlnirile care vor urma, prima este vineri. Pe termen scurt, foarte puțin probabil", a susținut Dan Barna, potrivit sursei citate.

În opinia sa, Alianța USR PLUS este mai puternică după rezultatul alegerilor prezidențiale și după rezultatul votului intern de susținere a sa în fruntea USR.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica