Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că nu a fost luată încă o decizie dacă partidul pe care îl conduce și PSD vor merge pe liste comune la alegerile europarlamentare, dar crede că acest lucru ar crea o anumită confuzie, atât în rândul electoratului, dar și pentru partenerii europeni, anunță News.ro.
“Pentru Parlamentul European trebuie să avem în vedere următorul lucru. Știți foarte bine în Parlamentul European există grupuri politice: grupul ALDE, care este grupul liberal, grupul Partidului European Socialist, grupul popularilor, grupul ecologiștilor samd. Deci, ei se repartizează odată ajunși în Parlamentul European pe grupuri politice și de aceea cred că a merge pe o listă comună creează o anumită confuzie și pentru electoratul de la noi și pentru partenerii noștri europeni. Nu am luat o decizie, dar există o bună probabilitate să mergem pe liste separate”, a declarat Tăriceanu, miercuri, într-o conferință de presă susținută la Mamaia.
El a mai anunțat că au fost stabilite criteriile orientative pentru candidaturile la alegerile pentru Parlamentul European.
“Am stabilit criteriile orientative pentru candidaturile la lista pentru Parlamentul European. Criteriile vizează niște elemente absolut necesare pentru o reprezentare bună a ALDE în Parlamentul European și a României pentru că cei care sunt în Parlamentul European au o dublă misiune, în primul rând să ne reprezinte ideologic și în al doilea rând să ne reprezinte ca țară”, a precizat liderul ALDE. Tăriceanu a menționat că vor fi luate în considerare experiența politică și profesională, cunoașterea unei limbi străine, notorietatea, urmând ca pe listă să fie candidați din toate regiunile țării.
Tăriceanu a menționat că vor fi luate în considerare experiența politică și profesională, cunoașterea unei limbi străine, notorietatea, urmând ca pe listă să fie candidați din toate regiunile țării. El a fost prezent, miercuri, la școala de vară a femeilor din ALDE și apoi la școala de vară a tinerilor din ALDE, ambele evenimente având loc la Mamaia.