Politica· 5 min citire

Obreja cere ca aeronava indiană scoasă la licitație la Bacău să devină avion pentru demnitari

Obreja cere ca aeronava indiană scoasă la licitație la Bacău să devină avion pentru demnitari

Obreja cere ca aeronava indiană scoasă la licitație la Bacău să devină avion pentru demnitari

Publicat24 apr. 2014, 12:24
SursăMediafax

Liberalul Marius Obreja, vicepreședinte al Senatului, a solicitat joi ca aeronava scoasă la vânzare de Finanțele Publice Bacău, care a aparținut unei companii indiene și care nu a putut fi vândută după cel puțin șase licitații, să devină avionul pentru demnitari, folosit de premier și președinte.

Propunerea lui Obreja a venit după o dezbatere amplă la finalul anului trecut pe tema avionului destinat vizitelor demnitarilor în străinătate.

"Începând din luna noiembrie a anului trecut, Guvernul avea în curtea lui - și are și acum în curtea lui - o aeronavă perfect capabilă să îndeplinească aceste atribuțiuni, și nici măcar nu este ascunsă, ci este publică. Ea este în hangarele Aerostar Bacău. Din informațiile colaterale pe care le am, aeronava este chiar în bună stare. (...) Se află la Bacău, indisponibilizată și scoasă la vânzare de finanțele publice române. Nedumerirea mea este de ce nu s-a explorat această pistă de procurare a aeronavei cu destinație specială, la care costurile ar fi extraordinar de scăzute, chiar minime de dotare și pregătire pentru situațiile speciale la care ar fi supusă. Este încă un exemplu de cât de prost poate uneori statul să gestioneze, să administreze o problemă dată", a declarat Obreja.

Senatorul PNL a precizat că procedurile pentru transferul aeronavei nu sunt foarte complicate.

Obreja a fost întrebat dacă s-a documentat asupra condițiilor pe care aeronava trebuie să le îndeplinească și asupra costurilor de dotare a acesteia.

"Nu am făcut-o, în schimb aeronava este în utilizare în Europa și în lume, atât la companii civile, cât și la companii militare, având capabilități de aeronavă multifuncțională. Ea este utilizată de terți și exact cu această destinație, pentru demnitari", a mai afirmat senatorul PNL, menționând că a fost folosită de miniștri din India.

El a susținut că aeronava a fost adusă la reparații în 2009, la Aerostar Bacău, fiind proprietatea unei companii indiene deținute de un ministru în Guvernul indian, companie care a intrat în insolvență, după care a fost preluată de finanțele publice, care au încercat vânzarea acesteia.

Senatorul PNL a precizat că în formula inițială cheltuielile pentru o nouă aeronavă pentru demnitari se ridicau la peste 50 de milioane de lei, iar în formula prezentată de el aceste costuri ar scădea cu 90%.

El menționat că marca aeronavei este Bae Avro RJ 70, de producție britanică, anul de fabricație al acesteia fiind 1996 sau 1997.

Aeronava de pasageri scoasă la vânzare în 14 martie de Finanțele Publice Bacău nu a fost cumpărată nici la a șasea licitație organizată până la acel moment, în condițiile în care niciun potențial cumpărător nu s-a arătat interesat să plătească 3,3 milioane lei pentru avionul de 70 de locuri.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Bacău nu a reușit să vândă nici la a șasea licitație aeronava de pasageri abandonată în favoarea statului român la mijlocul anului trecut de o companie din India.

Chiar dacă prețul de vânzare a scăzut la aproape un sfert față de cel stabilit inițial de către evaluatori, respectiv 3,3 milioane de lei, niciun potențial cumpărător nu s-a arătat interesat nici măcar să se înscrie la licitație.

"Comisia de licitație în cazul acestui obiectiv va analiza dacă se impune organizarea unei noi licitații. Este posibil să se facă și o reevaluare a prețului avionului, având în vedere că până acum nu au existat ofertanți", a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al AJFP Bacău, Adrian Anghel.

Aeronava de pasageri scoasă la licitație are o capacitate de 70 de locuri și a fost preluată de AJFP Bacău în luna august 2013 de la Compania MDLR Airlines din India. În fapt, compania indiană a abandonat avionul la societatea Aerostar Bacău, unde o adusese pentru efectuarea unor reparații.

Aceasta este cea de-a doua aeronavă scosă la licitație de Finanțele Publice Bacău, după ce, în 2012, a vândut un alt avion de pasageri unei firme din Prahova, cu suma de 360.000 de lei.

Guvernul român a sistat negocierile cu Executivul italian pentru achiziționarea unei aeronave destinate demnitarilor și vrea să cumpere pentru astfel de zboruri speciale un avion tip Airbus 318 de la compania națională Tarom, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale, la jumătatea lunii martie.

Potrivit surselor, reprezentanții Guvernului au început deja discuțiile în acest sens cu cei ai Tarom.

Prin această operațiune de vânzare, costurile aferente aeronavei vor fi scăzute din contabilitatea operatorului aerian.

În luna noiembrie, premierul Victor Ponta a dispus constituirea unei comisii interministeriale care să negocieze cu Guvernul italian achiziționarea unei aeronave pentru demnitari, după ce oficialii Guvernului au arătat că România este singura țară din Uniunea Europeană care nu are aeronavă oficială, iar Executivul de la București trebuie să închirieze o aeronavă de dimensiuni mai mari de la Tarom, ceea ce ridică foarte mult costul deplasărilor.

Pe fondul discuțiilor legate de costuri, președintele Traian Băsescu a declarat, în primăvara anului trecut, că nu va mai utiliza aeronava pusă la dispoziție de Tarom pentru vizitele sale externe și că, atunci când va avea nevoie de un avion, va închiria în regim charter de la o companie străină, iar premierul Victor Ponta a folosit în unele deplasări curse de linie sau aeronava militară Spartan.

În luna august, Guvernul a aprobat, prin ordonanță de urgență, achiziționarea unei aeronave pentru înalți demnitari, președintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobrițoiu, precizând atunci pentru MEDIAFAX că suma totală necesară achiziționării în leasing a aeronavei se ridică la 56 de milioane de euro.

La data adoptării ordonanței, premierul Victor Ponta declara că Guvernul și-a propus să achiziționeze o aeronavă de 12 locuri pentru a fi folosită în deplasările oficiale de către președintele României, prim-ministru, președinții celor două Camere ale Parlamentului și miniștri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica