Nicușor Dan, mesaj la Biserica Palatului Cotroceni despre ura din societate și lecțiile istoriei

Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, a participat miercuri la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica Palatului Cotroceni, lăcașul de cult care și-a sărbătorit ocrotitorii.
La finalul slujbei, șeful statului a vorbit despre importanța raportării la trecut și despre nevoia de moderație într-o societate în care, spune el, ura și vrajba devin tot mai prezente.
Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, alături de un sobor de clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor. La slujbă au fost prezenți Nicușor Dan, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale și ai Muzeului Național Cotroceni.
Nicușor Dan, despre lecțiile trecutului
Președintele a spus că participarea la slujba de la Biserica Palatului Cotroceni îi amintește că există lucruri mai importante decât preocupările cotidiene și că trecutul trebuie avut permanent în vedere.
„Mă bucur că ajung și eu din când în când cu dumneavoastră aici. Și de fiecare dată ne aducem aminte că sunt lucruri mai importante decât cele care par că ne ocupă tot timpul. E important să avem tot timpul în minte că istoria nu începe cu noi. (...) Cred că într-o lume, într-o societate în care vedem că ura, vrajba e tot mai mare, trebuie să dăm exemplu de moderație și înțelegere: tot timpul o să avem opinii diferite, numai că trebuie să ne uităm la aproapele nostru cu adevărat ca la aproapele nostru”, a spus la final președintele Nicușor Dan.
Episcopul Timotei Prahoveanul, despre apropierea de Dumnezeu
În cadrul slujbei, PS Timotei Prahoveanul a vorbit despre Sfinții Serghie și Vah, ocrotitorii bisericii, și a subliniat importanța relației omului cu Dumnezeu.
Ierarhul a arătat că apropierea de Dumnezeu reprezintă un privilegiu mai important decât orice poziție sau dregătorie.
„Prietenia cu Dumnezeu și mărturisirea învățăturii Lui oferă cel mai mare privilegiu, așa cum s-a întâmplat și în cazul Sfinților Serghie și Vah. (...) Acest privilegiu al apropierii de Dumnezeu este mai mare decât orice dregătorie”, a subliniat ierarhul, care a relatat viața celor doi sfinți, conducători militari din anturajul Împăratului Maximian Galeriu.
PS Timotei Prahoveanul a vorbit și despre martiriul celor doi sfinți, precum și despre soarta celor mai importante fragmente din moaștele acestora.
Șerban Cantacuzino i-a ales ca ocrotitori ai schitului
Episcopul vicar a explicat și legătura dintre Sfinții Serghie și Vah și istoria Bisericii Palatului Cotroceni. Cu aproximativ trei veacuri și jumătate în urmă, Șerban Cantacuzino a ridicat aici un schit și i-a ales pe cei doi sfinți drept ocrotitori.
„Care este mesajul acestei sărbători? Aici, cu mult timp înainte, mai precis cu trei veacuri și jumătate în urmă, când s-a înălțat un schit de către Șerban Cantacuzino, el i-a ales pe Sfinții Serghie și Vah ocrotitori, pentru că fusese prigonit, fusese amenințat înainte de a ajunge domn, iar Sfinții Serghie și Vah l-au ajutat. (...) Este un mesaj ajuns până la noi cu mult timp înainte ca această biserică să se afle în mijlocul unei lucrări publice și, atunci când s-a înființat ca schit și apoi ca mănăstire, alături de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, a fost așezată și sărbătoarea Sfinților Serghie și Vah”, a subliniat părintele episcop vicar.
Biserica a fost demolată de comuniști
La rândul său, părintele Alexandru Bodoros, slujitorul Bisericii Palatului Cotroceni, a amintit de perioada dificilă prin care a trecut lăcașul de cult. Biserica a fost demolată de regimul comunist în 1984 și reconstruită după Revoluție.
Preotul a făcut o paralelă între istoria bisericii și mesajul creștin al sacrificiului pentru aproapele.
„Biserica noastră este una dintre multe care au fost răstignite la sfârșitul secolului trecut și printre puținele care astăzi poartă semnele răstignirii la vedere. Ceea ce ne aduce aminte că și noi, asemenea lui Hristos, trebuie să ne răstignim pentru aproapele nostru, împlinind porunca iubirii”, a spus preotul.
Părintele Alexandru Bodoros i-a mulțumit președintelui României pentru prezența la slujbă și le-a adresat mulțumiri și angajaților Muzeului Național Cotroceni.
Biserica este și obiectiv turistic, și lăcaș de cult
Preotul a subliniat rolul Muzeului Național Cotroceni în păstrarea bisericii ca spațiu în care se desfășoară în continuare activități religioase, nu doar ca obiectiv istoric.
„Biserica, într-adevăr, este cel mai important loc din acest complex și îndrăznesc să spun că, dacă n-ar fi existat ctitoria lui Șerban Cantacuzino aici, poate complexul n-ar fi existat deloc. Și încă o dată li se datorează foarte mult colegilor mei faptul că biserica nu este doar o piesă de muzeu, este într-adevăr o biserică vie, un loc unde credincioșii se întâlnesc cu Hristos”, a încheiat părintele Alexandru Bodoros.
Accesul credincioșilor la Biserica Palatului Cotroceni este permis în timpul programului liturgic, prin poarta Administrației Prezidențiale. Pentru intrare este necesară prezentarea unui act de identitate.
În afara programului liturgic, biserica poate fi vizitată în cadrul turului Muzeului Național Cotroceni și în timpul programului „Porți Deschise la Palatul Cotroceni”, organizat în fiecare weekend.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























