Marian Munteanu a afirmat că "Marșul cămășilor albe", din 13 iulie 1990, la care un sfert de milion de oameni a participat pentru eliberarea sa din arest, a reprezentat "o onoare foarte mare și o obligație pentru că o categorie puternică a populației din România înțelesese care erau riscurile care ne așteptau".
"Instaurarea unui stat prost organizat și condus era oricum o nenorocire care se întâmplase prin așa-zisele alegeri din 20 mai, dar dacă acel stat ar fi inaugurat o perioadă de presiune polițienească, lucrurile ar fi devenit cu adevărat catastrofale. Oamenii au reacționat pentru libertate. Întreg curentul acela de opinie a fost expresia unui sentiment de responsabilitate a cetățenilor acestei țări, pentru soarta lor și pentru viitorul copiilor lor. A fost nevoia de o luptă pentru ca să salveze ce se putea salva. Intervenția societății civile poate rezolva doar parțial anumite lucruri. Într-un sistem democratic, cele mai multe din măsurile care trebuie luate cad în sarcina clasei politice și a instituțiilor abilitate, în acest sens. Însă, în situația în care instituțiile nu își fac datoria, este obligația cetățenilor să își apere drepturile lor. Asta au făcut atunci românii.
A fost o dramă istorico-politico, până la urmă, pe care noi am traversat-o și îmi cer scuze, nu vreau să revin la începuturile vechi, dar noi nu trebuie să uităm că România este o țară care a pierdut războiul. În al Doilea Război Mondial, România a fost țară învinsă. Așa am fost tratați și una dintre cele mai grave consecințe a fost numărul enorm de sacrificii umane din război și lichidarea cvasi-totală a elitelor României. Momentul '89 găsea un popor românesc vlăguit de suferințele îndurate și de privațiunile prin care trecuse și cu o elită de slabă calitate, pentru că o societate civilă se bazează, în mare măsură, pe capacitatea de reacție cetățenilor obișnuiți, dar și pe intervenția sistematică a unor lideri. În acel moment, acești lideri ai societății civile, din păcate, nu au intervenit decât într-o foarte mică măsură, iar cei mai mulți dintre ei s-au asociat foarte repede cu noile interese politice, care s-au configurat cu repeziciune", a declarat Marian Munteanu.
Întrebat dacă a primit oferte după evenimentele din '90, Marian Munteanu a răspuns:
"Bineînțeles. Problema a fost că, la ora aceea, eram student. Aveam 27 de ani în '90, eram un pic mai în vârstă decât colegii mei, lucrasem înainte de facultate, ca muncitor. Generația această tânără s-a organizat, aceasta este explicația acelor intervenții masive. În spatele lor a existat o muncă de organizație serioasă, cu mare abnegație și cu erori, erau organizații de tineret, totuși, o generație care s-a angajat într-o luptă care a durat un an de zile: ea a început în decembrie '89 și s-a încheiat, în evaluarea mea, cu greva națională studențească din decembrie '90, în care învățământul universitar din România a fost paralizat complet. Guvernul nu avea niciun fel de structură de organizare în nicio universitate importantă din România, Liga Studenților ocupase tot teritoriul universitar. A fost o grevă generală și un semnal că este momentul să scăpăm de această forță politică care numai ce se instaurase. Un anumit număr de intelectuali sau cei mai cunoscuți s-au coagulat în două mari structuri civice, care au făcut epocă la vremea aceea. Una era Vatra Românească și alta Alianța Civică. Au fost două mari coagulări ale societății civile care au avut susținere de milioane de oameni în țară.
Din spate, ghidate de politicieni și de grupuri politice care aveau interesul ca aceste inițiative ale societății civile să se prăbușească și s-au prăbușit foarte simplu: s-au format două partidulețe. Fiecare grupare a născut câte un mic partid: Vatra Românească a născut PUNR și Alianța Civică - Partidul Alianței Civice, ceea ce poate nu a fost un lucru rău în sine. Problema e că aceste elite, în loc să contribuie la dezvoltarea unei societăți civile sănătoase, să se ocupe de aceste zone care nu neapărat sunt implicate direct în beneficiile politicii, au preferat să se ancoreze, chiar și sub forma unor mici anexe, aceste hidre politice: Frontul Salvării Naționale, din care s-au născut cele două partide care domină, astăzi, scena politică. PSD este evident aripa coagulată în jurul personalității lui Ion Iliescu, iar PNL, de astăzi, e într-o proporție însemnată format din Partidul Democrat, desprins din Frontul Salvării Naționale și Alianța pentru România, creată după câțiva ani de zile, care se desprinsese tot din aceeași zonă la care s-a adăugat un grup de liberali. Dar ponderile politice, din ziua de astăzi, nu sunt decât cele două aripi majore ale acelei mega structuri: Frontul Salvării Naționale", a mai spus Marian Munteanu.
Întrebat cum a devenit liderul Pieții Universității, Marian Munteanu a explicat:
"În decembrie '89, când au început să se facă Guvernele prin debaralele Comitetului Central, împreună cu mai mulți colegi, ne-am dus la Universitate: 'ce putem face să fim utili acestui moment de eliberare? Hai să organizăm o organizație studețească'. Eram pregătiți pentru ca aveam tradiție, existau niște legături între noi, participam la concursuri studențești, la conferințe, existau relații între studenți, totuși, nu eram la fel de mulți ca acum și foarte rapid am încropit un statut și am descoperit că, peste tot unde mergeam, se întâmpla cam același lucru: toată lumea încerca să se organizeze și, atunci, s-a petrecut un lucru excepțioanal: eu am propus, în proiectul de statut, că această organizație studențească nu putea avea reprezentanți decât dacă erau aleși în anii lor de studiu. Noi am practicat un fel de democrație participativă. Am făcut alegeri în toți anii și acești reprezentanți și-au ales alți reprezentanți la nivel superior. Dacă colegii din anul meu nu m-ar fi ales reprezentanți, nu puteam să ajung reprezentantul Ligii Studenților. Am pus mâna pe tipografia Universității, am tipărit afișe și statutele și le-am trimis prin țară și, în două săptămâni, aveam practic vreo șapte-opt universități din țară în liga studenților.
Nu înseamnă puțin lucru pentru că nu făceam nimic singuri, ne consultam și a mai fost un fenomen: aproape toată lumea gândea în direcția asta. Era un curent de gândire firesc. Toată lumea a fost oripilată când a văzut apariția comuniștilor care formau conducerea statului. Frontul Salvării Naționale nu a reușit să aibă nicio organizație studențească semnificativă, în România. Studențimea română a fost, într-o proporție covârșitoare, în direcția pro-democratică și colegii mei au muncit foarte mult să sprijine societatea românească (...) Nu poți construi o societate dacă nu pleci de la realitățile ei", a mai detaliat Marian Munteanu.
