"Nu îmi dau demisia!" Este reacția șefei DNA, în scandalul deciziei CCR, legată de revocarea sa.
Într-un răspuns pentru Realitatea TV, Laura Codruța Kovesi susține că nu și-a delegat atribuțiile și că activitatea sa la parchetul anticorupție se desfășoară în condiții legale, ca și până acum. Klaus Iohannis este așteptat să anunțe dăcă semnează demiterea șefei DNA.
Reamintim că după ce președintele a refuzat, într-o primă fază, să o demită pe Kovesi, Curtea Constituțională a decis că acesta este obligat să accepte propunerea ministrului Justiției. Tudorel Toader a cerut revocarea în februarie, atunci când a lansat nu mai puțin de 20 de capete de acuzare la adresa șefei DNA.
Întrebat de mai multe ori dacă va semna decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi, șeful statului a afirmat că va reacționa într-un timp rezonabil, precizând că nu se poate aștepta până în decembrie, de exemplu, dar că nu crede că cineva serios se așteaptă de la el să aplice o decizie într-o zi sau două.
El a mai spus că "nu va exista nicio suspendare" a sa, pentru că nu există niciun temei pentru un astfel de demers.
De asemenea, Klaus Iohannis a declarat că, după publicarea motivării deciziei CCR, este nevoie de o dezbatere amplă la care să participe toți cei interesați, pentru că motivarea aduce la suprafață mai multe întrebări ale căror răspunsuri sunt esențiale pentru arhitectura statului:
"Care mai este statutul procurorilor în România? Avem un nou superministru al Justiției care decide și președintele execută? Ce mai este CSM?".