Politica· 2 min citire

Eugen Teodorovici îi răspunde lui Iohannis, în privința bugetului tăiat. Ce explicație are

Eugen Teodorovici îi răspunde lui Iohannis, în privința bugetului tăiat. Ce explicație are

Eugen Teodorovici îi răspunde lui Iohannis, în privința bugetului tăiat. Ce explicație are

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 7 aug. 2018, 15:59

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, îi dă replica lui Klaus Iohannis după ce acesta a acuzat Guvernul Dăncilă de „sabotaj bugetar”.

„Nu e nici pentru prima oară, nici pentru ultima oară. Să ieși în public și să spui că felul în care ți-ai alocat sumele pe 2018, modul în care ai semnat contractele, felul în care cheltui banii arăți, practic, că nu ai o experiență foarte bună în zona aceasta. Dacă ne uităm de la an la an, din 2014 până astăzi, cred că e singura structura publică căreia i s-a dublat bugetul”, a spus Teodorovici, la Antena3, care a precizat că Iohannis are bani pentru deplasări, anunță stiripesurse.ro.

„La deplăsări pot să vă spun la această oră dintr-un buget de aproximativ opt milioane de lei este doar suma de 2.2 milioane de lei angajată. Există contracte pentru această sumă. Cu alte cuvinte, nu cred că este nicio problemă ca până la final de an domnul președinte să se deplaseze acolo unde planul de deplasări stabilit trebuie realizat, dacă pe șapte luni au fost suficiente două milioane de lei, până în cei opt milioane domnul președinte se poate încadra până la sfârșitul anului”, a adăugat Teodorovici.

Președinția consideră că rectificarea bugetară anunțată de Guvern nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului național, ci este un instrument de sancționare a instituțiilor nesubordonate PSD, Guvernul apelând la o formă de sabotaj bugetar, a declarat marți Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al șefului statului.

În ceea ce privește reducerea bugetului Administrației Prezidențiale, aceasta este o încălcare grosolană și o încercare de a bloca activitatea unei institutii fundamentale, cu consecințe grave, a mai spus Dobrovolschi.

De asemenea, Administrația prezidențială afirmă că blocarea activității președintelui de către Guvern, prin măsuri precum rectificarea bugetară negativă, este de natură să afecteze buna funcționare a statului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica