Ministrul Administrației Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, a afirmat că "nu sunt foarte multe șanse" ca Gabriel Baltă să mai fie păstrat în postul de prefect al județului Buzău după ce problemele meteorologice vor fi depășite, adăugând că deocamdată prefectul de Brăila nu este vizat de schimbare.
El a anunțat că premierul Victor Ponta a fost de acord ca săptămâna viitoare, după ce sunt rezolvate problemele meteorologice, să fie luate măsuri în cazul autorităților din județul Buzău și s-a arătat din nou nemulțumit de modul în care acestea au acționat la deszăpezire.
"Eu apreciez ce s-a făcut la Buzău pe cuprinsul întregului județ, dar faptul că astăzi âncă mai erau cinci comune blocate și, cel mai rău, nu se știa exact situația din fiecare comună, care se putea afla foarte simplu, discutând amănunțit cu fiecare primar (...) Eu apăr și protejez un coleg până la o limită, până la limita peste care, dacă se trece, se pun în pericol toate acțiunile și integritatea populației. Acesta este motivul pentru care l-am informat pe primul-ministru după ce m-am întors de la Buzău și a decis primul-ministru ca analiza și măsurile, care nu vor întârzia să fie luate, pentru Buzău să fie luate săptămâna viitoare, după ce încheiem aceste operațiuni", a spus Dragnea.
El a precizat că la Buzău a fost trimis secretarul de stat din Ministerul Administrației Iulian Matache, care va sprijini coordonarea și "va avea grijă" ca tot ceea ce a fost stabilti ca mod de acțiune să se și întâmple.
Marți, prezent la Buzău, vicepremierul Liviu Dragnea a criticat modul în care autoritățile buzoiene au gestionat situația în localitățile izolate de zăpadă și, întrebat dacă va lua măsuri împotriva prefectului Gabriel Baltă, a spus că se gândește "la mai multe măsuri", dar nu crede că "este bine să le ia acum".
El a arătat că se aștepta ca autoritățile să ia decizii mai ferme în ceea ce privește situația din județ, însă "s-au blocat la cinci comune izolate".