Comitetul Politic al USR se întrunește sâmbătă la Brăila pentru a discuta propunerile de modificare a statutului partidului în sensul ca președintele să fie ales prin vot direct, deschis al tuturor membrilor, a anunțat Dan Barna, citat de Agerpres.
Dan Barna a precizat că propunerile care vor fi aprobate de Comitetul Politic vor fi supuse adoptării Congresului partidului din 13 iulie. Congresul pentru alegerea conducerii urmează să fie organizat în toamnă.
„Sâmbătă, are loc Comitetul Politic al USR privind modificarea unor elemente de statut. Este o procedură firească. Anul acesta avem și alegeri interne pentru conducerea partidului – președinte și Birou Național – și oricum promisesem în 2017 ca următorul președinte să fie ales cu voturile tuturor membrilor și, practic, vom avea o discuție pe modalitatea de alegere a președintelui, dacă rămâne să fie ales prin delegați la Congres sau prin votul egal și direct al tuturor membrilor partidului. O să propun un vot pentru modificarea statutului în sensul de a avea un vot egal și direct al tuturor membrilor pentru președintele partidului”, a explicat Barna pentru AGERPRES.
Potrivit acestuia, Comitetul Politic este o etapă intermediară, acest organism fiind cel care propune Congresului modificările statutului.
La Comitetul Politic se va face și o analiză a rezultatelor alegerilor europarlamentare. De asemenea, se va discuta despre afilierea europarlamentarilor la noul grup de la Bruxelles.
Sursa: g4media.ro