Plenul comun a votat componenţa comisiilor parlamentare pentru controlul SRI şi SIE. Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Comisia SIE va fi condusă de liberalul Alexandru Muraru, ca preşedinte, în timp ce Felix Stroe, de la PSD, fost informator al Securității comuniste, va fi vicepreşedinte. Mihai Fifor, de la PSD, va fi secretarul comisiei.
Din comisie mai fac parte, ca membri, parlamentarii Mircia Chelaru ( AUR), Anamaria Gavrilă (POT), Sorin Gheorghe Şipoş ( PSD) şi Lorand Turos ( UDMR).
Comisia pentru controlul SRI va fi condusă, potrivit votului plenul reunit, de social-democratul Eugen Bejinariu, în timp ce Nicolae Neagu, de la PNL, va fi vicepreşedinte, iar Csoma Botond, de la UDMR, secretar al comisiei.
Din comisia SRI mai fac parte, ca membri, Petru Bogdan Cojocaru şi Laurenţiu Ţepeluş (PSD), Răzvan Prişcă (PNL), Fabian Cristian Radu (AUR), Allen Coliban (USR), Vasile Nagy (S.O.S România).
Cine este Felix Stroe, fost informator al Securității comuniste, vicepreședintele Comisiei de control SIE
Conform unui document transmis de CNSAS la solicitarea Info Sud-Est în 2015, Felix Stroe a fost informator al Securității, sub numele conspirativ ”Dan”, dar CNSAS a considerat că nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității și susține că nu există un angajament semnat al acestuia:
„Informez că în anul II C, Lic. B.P. Hașdeu învață elevul K.C. Despre acesta cunosc în ultimul timp că s-a despărțit de anturajul în care trăia și cred că nu a mai audiat emisiunile postului de radio ”Europa Liberă”. În ultimul timp a fost ocupat cu învățătura fiind corigent la două obiecte, fiind rar văzut în oraș cu prietenii”;
„Informez că P.V. este elev în anul II la Liceul Eminescu. Despre acesta cunosc că are o comportare normală, nu l-am văzut în anturaje dubioase și discuțiile pe care le-am avut cu acesta nu s-au referit cu nimic la emisiunile ”Europei Libere” precum nici alte comentarii cu caracter politic. Știu că tatăl său este ofițer”, sunt notele pe care CNSAS i le atribui lui Stroe. Vezi documentul la finalul articolului.
Felix Stroe a declarat în 2015 pentru Info Sud-Est că a fost numit în funcție în Consiliul Politic Superior al Marinei Militare (departament ideologic al Ministerului Apărării, care punea în practică doctrina și instrucțiunile PCR și ale tovarășului Nicolae Ceaușescu).
„Da, am lucrat în Consiliul Politic al Marinei Militare. Am fost repartizat cu mandat într-un regiment de nave torpiloare. După doi ani de zile, pentru că toate notările mele de serviciu erau excepționale, am fost chemat de comandantul Marinei Militare și de secretar, amiralul Mușat și amiralul Petre George și m-au numit în Consiliul Politic al Marinei Militare, responsabil cu munca de tineret”.
În perioada 1978 – 1991 Felix Stroe a fost ofiţer activ în cadrul Marinei Militare, cu stagii la toate eşaloanele, din care cinci ani a fost comandant pe nave de război, conform declarațiilor acestuia pentru ISE.
Felix Stroe și comisia de control a SIE ar trebui să controleze serviciul de informații condus de fostul său coleg său de partid, Gabriel Vlase.