Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a declarat, joi, la Palatul Victoria, că este în interesul tuturor ca situația din Turcia să revină la normal, ceea ce înseamnă funcționarea instituțiilor democratice, el precizând că a avut convorbiri cu omologul turc, iar autoritățile din această țară sunt conștiente de importanța deosebită a revenirii la normalitate, notează News.ro.
”Turcia este un partener strategic, dacă ne referim la noi, al României și în același timp în luările de poziție - la a căror formare și elaborare România vă asigur că a contribuit în mod direct - se accentuează în același timp că este în interesul Alianței, al UE, al Turciei și al nostru al tuturor ca situația din Turcia să revină la normal, însemnând funcționarea instituțiilor democratice, respectarea valorilor specifice zonei Euro-Atlantice și este foarte important să spunem că în egală măsură Uniunea Europeană dar și NATO este o alianță care se bazează pe valori și acest mesaj eu cred că este foarte bine înțeles de către partenerii noștri turci”, a declarat, joi, ministrul de Externe, Lazăr Comănescu.
De altfel, el a ținut să sublinieze faptul că, dincolo de aceste luări de poziții la nivelul NATO și UE, există și un dialog bilateral între România și Turcia pe această temă.
”Dincolo de întâlniri cu ambasadorul Turciei, aici, la București, am avut și convorbiri directe cu omologul meu turc. Urmează să avem și o trilaterală – România, Polonia, Turcia – la nivel de miniștri de Externe. Sunt conștienți de importanța deosebită a revenirii la situația de normalitate. Turcia ne face să credem că lucrurile vor merge în spiritul și în litera deciziilor de la Varșovia, pentru că acestea sunt decizii luate la nivelul cel mai înalt și cred că Alianța Nord-Atlantică a făcut dovada în trecut că decizii luate la cel mai înalt nivel sunt decizii care se și pun în aplicare”, a arătat Comănescu.
La rândul său, ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a precizat că Turcia rămâne un partener ”inconturnabil și important pentru România”.
”Turcia este un actor regional de importanță majoră la Marea Neagră și o putere care nu poate fi împiedicată de un anumit curs de politică, de momente mai dificile din viața internă”, a declarat Mihnea Motoc.
Ministrul Apărării a mai spus că în cursul lunii iulie au fost exerciții multinaționale de amploare la Marea Neagră, atât în apele românești, cât și în apele bulgărești, care s-au desfășurat cu nave românești, bulgărești, turcești, americane, iar aceste exerciții continuă și acum în apele ucrainene.