Viața la peste 5.000 de metri altitudine este tot mai dificilă pentru alpiniștii plecați în Himalaya. Și muntele nu iartă. O alpinistă de origine germană nu a rezistat condițiilor grele și a murit. Alex Găvan și Andrei Nan se pregătesc acum pentru o nouă etapă importantă: urcarea, fără butelii de oxigen, până la Tabăra avansată, stabilită la 6.400 de metri. Obiectivele finale ale celor doi alpiniști sunt însă vârfurile Gasherbrum 1 și 2, de peste 8.000 de metri altitudine.
"Din păcate o alpinistă din Germania a decedat. Cauzele sunt încă necunoscute, dar se pare că a făcut atac de cord. Cu o zi înainte chiar am vorbit cu ea, fuma destul de mult, e drept. Nu cred că este din cauza unei boli de altitudine, pentru că s-ar fi manifestat înainte. A fost destul de zguduitor momentul, m-a făcut să mă gândesc la multe lucruri și la cât de fragili suntem", povestește Alex Găvan.
"Începind din noaptea asta vom urca în Tabara 1, vom dormi acolo o noapte, ne vom odihni o zi, după care vom încerca să urcâm în Tabara 2, la 6400 m altitudine. Și eu și Andrei suntem cu moralul destul de bun, o să urcâm în seara asta cu o echipă georgiană și una poloneză", explică Alex Găvan.
"Într-un interval de 2 săptămâni jumătate, 3, ar trebui să atingem vârful Gasherbrum 2, bineînțeles dacă vremea ne va permite", a mai spus Alex Găvan.