Un bărbat de 31 de ani, din comuna Cozmești, care s-a rătăcit în cursul serii de joi, a fost căutat mai bine de nouă ore de pompieri, jandarmi și polițiști, scrie RealitateadeVaslui.net.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, bărbatul a anunțat la numărul de urgență 112 faptul că s-a rătăcit, dar le-a oferit salvatorilor date inexacte, motiv pentru care căutarea s-a desfășurat cu dificultate.
”După aproximativ nouă ore de căutare, persoană rătăcită a fost găsită în apropiere de pădure, pe raza comunei Gârceni. Persoana rătăcită se adăpostise sub un copac, iar în momentul în care a fost găsită, era speriată și suferea de frig. Barbatului i s-au acordat îngrijiri medicale, a fost dus să se încălzească, iar acum este transportat spre locuința sa din satul Fâstâci, comuna Cozmești”, a spus Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al IJSU Vaslui.
Bărbatului i s-au acordat îngrijiri medicale, a fost dus să se încălzească, iar ulterior a fost transportat spre locuința sa din satul Fâstâci, comuna Cozmești. Detalii aici