Un caz cutremurător, care arată că tragedia „Colectiv” nu ne-a învățat nimic, s-a petrecut la Tulcea. O tânără care în noaptea de duminică spre luni a fost victima unui incendiu și a suferit arsuri pe mai mult de jumătate din suprafața corpului a fost plimbată prin țară, între spitalele de arși, până la Timișoara, pentru ca, în cele din urmă, să i se găsească un loc la Constanța.
După incendiu, tânăra a fost preluată de o șalupă a ambulanței și adusă la Murighiol. Stara ei fiind destul de gravă și tensiunea foarte mică, aceasta a fost stabilizată după aproape o oră de chin de către doctorul Vâlcu și adusă la Tulcea. Medicii tulceni au făcut toate eforturile și au sunat la toate spitalele mari din țară, unde pot îngriji arși. Spre surprinderea lor și a tuturor, niciun spital din România nu a vrut să o primească, motivând că nu au locuri!
La București, pe lângă spitalul de arși, există, în mai multe spitale, secții sau saloane dedicate persoanelor cu arsuri majore. Culmea, pentru Madalina nu s-a găsit niciun loc.
După ce au fost refuzați rând pe rând de către cele mai mari spitale din țară, în sfârșit, medicii tulceni au primit undă verde tocmai de la Timișoara.
Culmea, ea a fost redirecționată către Constanța, unde fusese refuzată inițial, la primele ore ale dimineții. Abia seara la ora 20.00, tânăra a ajuns să fie internată în spital, cu îngrijire de specialitate.
În cele din urma, tânăra a primit acordul, la solicitarea familie, să fie transferată la un spital din Belgia.
Pentru ajutor a fost deschis și un con. Contul este pe numele fratelui Neculai Bogdan/ IBAN: DE73130500001040764807.
Toate detaliile acestei povești revoltătoare le puteți citi pe Realitatea de Tulcea.