Un incendiu masiv a izbucnit, vineri, la o fermă din localitatea Rugăria, comuna Voinești, iar peste 30 de hectare de pădure și vegetație uscată au fost mistuite de flăcări.
30 de hectare de pădure și vegetație uscată, afectate
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, intervenția a fost una de amploare. La fața locului au fost mobilizate, într-o primă etapă, două autospeciale de stingere de la Punctul de Lucru Ivănești și Detașamentul Vaslui, precum și echipajul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Voinești.
Pe măsură ce incendiul s-a extins, în sprijinul pompierilor au fost trimise alte două autospeciale din cadrul ISU Vaslui. Totodată, peste 15 lucrători ai Ocolului Silvic au intervenit pentru limitarea propagării flăcărilor și protejarea fondului forestier.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul după aproximativ o oră de intervenție. Pentru lichidarea completă a focarelor au mai fost necesare aproximativ 30 de minute.
Incendiul a provocat pagube semnificative. Flăcările au afectat aproximativ 20 de hectare de vegetație uscată și 10 hectare de pădure de salcâmi, potrivit autorităților.