ACCIDENT AVIATIC. Gheorghe Trif, localnicul ajuns primul la locul accidentului aviatic, spune că prima echipă de intervenție cu care s-a întâlnit după găsirea răniților nu avea niciun fel de dotare, nici măcar o trusă de prim-ajutor, iar reacția medicului Radu Zamfir a fost: "Nu așa se procedează!".
ACCIDENT AVIATIC. Trif a povestit că a ajuns la locul accidentului împreună cu doi consăteni, Gheorghe Giurgiu și Argentin Toader, ca urmare a îndrumărilor primite de la șeful de post din comuna Albac, județul Alba, care avea coordonatele locului unde se afla epava.
Odată ajunși la victime, cei trei localnici au anunțat că i-au găsit și, după aproximativ jumătate de oră sau chiar mai mult, timp în care nimeni altcineva nu a ajuns la ei, au urmat îndrumările doctorului Zamfir, împreună cu care au început să coboare spre poalele muntelui, ducând-o pe brațe pe studenta aflată în stare de inconștiență.
El a spus că prima echipă de salvatori cu care s-au întâlnit, care probabil era de la Salvamont, venise fără niciun fel de echipament de prim ajutor: "Salvamont a venit cu mâinile în buzunar. Nu aveau targă, aveau doar casca pe cap. Când a văzut domnul doctor Zamfir, a spus - e citat - «Eu sunt medic, domnișoară, sunt doctorul Zamfir. Nu așa se procedează!»", a relatat Trif.
Gheorghe Trif a spus că ulterior s-au întâlnit cu alți localnici care au preluat-o pe fată, iar el și ceilalți doi consăteni s-au întors la celelalte victime pentru a le transporta. Cei trei au improvizat o targă din crengi și o pătură pentru a-l transporta pe copilot, care avea picioarele rupte.
Trif a mai spus că echipe de salvare dotate cu echipament necesar pentru astfel de situații se aflau la poalele muntelui, la o distanță de câțiva kilometri.
Gheorghe Trif are 40 de ani și este din comuna Horea, județul Alba, el spunând că în momentul în care a ajuns la locul accidentului răniții "aveau dureri extraordinare, erau disperați, complet înghețați și în stare de șoc".
Gheorghe Trif, localnic în vârstă de 40 de ani din comuna Horea, județul Alba, unul dintre primii oameni care au ajuns, luni seară, la locul accidentului aviatic din Munții Apuseni, spune că a trăit experiența vieții sale în momentul prăbușirii aparatului de zbor.
"Eu am fost plecat luni de acasă și când am revenit am aflat de la soție că s-a prăbușit un avion în Munții Apuseni. Am pus mâna pe telefon și am sunat la 112 și am vorbit cu doctorul Zamfir. După cum îmi povestea despre zăpada care era mare, mi-am dat seama că nu poate fi decât în zona celui mai înalt vârf de pe aici. Am sunat încă un vecin, că n-am vrut să mă duc singur. La el mai era cineva și am plecat toți trei cu o mașină de teren. După vreo patru - cinci kilometri mașina s-a împotmolit, am abandonat-o și am pornit pe jos", a povestit, marți, Gheorghe Trif.
Acesta a adăugat că s-au sfătuit tot timpul cu un consătean de-al lor, șef de post în localtatea Albac, foarte bun cunoscător al muntelui.
Gheorghe Trif afirmă că, după ce au străbătut mai bine de trei kilometri pe jos, prin zăpadă, prin ploaie și ceață extrem de densă, au ajuns la locul accidentului.
"I-am găsit în șoc hipotermic, speriați, dezamăgiți, cu dureri mari, ceva de speriat. Răniții aveau dureri extraordinare, erau disperați, complet înghețați, erau în șoc. Hainele erau complet înghețate pe ei, erau ca betonul. E foarte frig în vârful muntelui și mai bate și vântul", a spus Gheorghe Trif.
Acesta a povestit că, împreună cu ceilalți doi consăteni - Gheorghe Giurgiu și Argentin Toader - a acționat la indicațiile doctorului Radu Zamfir.
"Am acționat la ordinele doctorului Zamfir și i-am acordat ajutor domnișoarei care a murit. Am cărat-o în spate mai bine de trei kilometri. Iovan era deja mort", a spus localnicul.
Pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și-au pierdut viața după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forțat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița județelor Cluj și Alba.
În urma accidentului, au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu și patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor.