Trecătorii care se aflau azi pe strada Via del Babuino, din centrul Romei, au avut parte de o surpriză. La un moment dat, dintr-o mașină a coborât însuși Papa Francisc, relatează Reuters.
Însoțit de o secretară, câțiva polițiști civili și șoferul automobilului, Suvernalul Pontif a intrat într-un magazine de optică medicală pentru a-și cumpăra nouă pereche de ochelari.
Timp de 40 de minute, cât Papa a stat în magazin, oamenii s-au îmbulzit în fața vitrinelor pentru a putea filma sau fotografia ineditul moment.
Alessandro Spiezia, proprietarul magazinului, a precizat ulterior că tot el s-a ocupat și de perechile anterioare de ochelari ale Papei, dar că, până acum, întotdeauna le-a livrat la Vatican. De asemenea, italianul a mărturisit că nu fusese anunțat că Papa urmează să-I facă o vizită.
„Mi-a spus să folosesc vechile rame pentru că nu voia să cheltuiască prea mulți bani și a insistat să plătească pentru tot”, a explicat Spiezia, subliniind că Pontiful nu a acceptat niciun fel de reducere sau favor din partea sa.