Dintotdeauna, imperiul rus - fie că se numea țarist, fie sovietic - a însemnat o "închisoare a popoarelor", o închisoare în care erau mutați cu forța dintr-o celulă în alta, după bunul plac al gardienilor; celulele erau gubernii și mai târziu republici, iar gardienii deveniseră reprezentanți ai poporului... prin NKVD.
Mișcările de populație aveau ca scop, pe de o parte, smulgerea oamenilor din pământul strămoșesc, pentru a-i slaviza, iar pe de alta, colonizarea unor imense teritorii nelocuite, deșertice, de tundră și zăpezi, din centrul asiatic până dincolo de Cercul Polar.
În locul celor dislocați, din localități cu un anumit grad de civilizație, erau împământeniți ruși sau rusofoni; desțărații erau meniți să trăiască în lagăre de bordeie și sârmă ghimpată - sau să moară de frig, foame, boli și chiar glonț! -, în vreme ce noii ocupanți găseau case sănătoase și ogoare cultivate. Cine nu rezista regimului din marele Gulag era sortit cimitirelor comune...
Recensământul din 1989
Conform datelor recensământului oficial al URSS, din 1989, acolo trăiau 3.352.352 de moldoveni și 146.071 de români. Iată repartizarea lor în principalele "Tări" sovietice: Moldova = 2.794.749 + 2.477; Ucraina = 324.525+134.825 și Rusia = 172.671+5.996. Pe lângă cele 15 republici unionale, sunt numărate 88 de republici, regiuni, districte, ținuturi autonome și orașe din Federația Rusă, care în 1979 aveau 102.137 de moldoveni, pentru ca, după un deceniu, moldo-românii să fie cu aproape 170% mai mulți. Numai din comparația cifrelor dintre cele două recensăminte se poate constata că politica de deznaționalizare a regimului comunist avea să continue și după stalinism, sub alte forme, în epocile hrusciovisto-gorbacioviste. Iată câteva exemple, care nu mai pot fi puse pe seama deportărilor staliniste, ci sunt datorate acelei politici imperiale de "împrăștiere" a populațiilor conlocuitoare, începând cu serviciul militar și terminând cu industrializarea și desțelenirea pământurilor virgine.
Continuarea pe historia.ro
